28 de moduri în care poți aduna mai multe like-uri la pozele de pe Instagram

By  | 

Printre milioane de fotografii postate zilnic, pozele tale se pot pierde foarte ușor în aglomerația Instagramului. Dar dacă reușești să creezi niște scenarii ieșite din comun, șansele sunt ca ele să atragă atenția mai multor persoane decât în cazul în care postezi numai clasicele flatlay-uri și selfie-uri. Iată câteva modalități de a construi niște povești vizuale inedite care, în ciuda efectului impresionant, ne necesită deloc mare efort:

Lumea se teme, în general, de pozele trase de aproape. La fel și de pozele făcute de jos (fotograful se află sub nivelul subiectului). Dar experimentând cu diverse poziții și unghiuri, poți ajunge la un rezultat chiar foarte fotogenic. Tocmai pentru că lumea se teme să posteze poze realizate de aproape, a ta va ieși în evidență.

 

Cu toții ne facem vinovați de practica de a refuza să începem să mâncăm până nu am fotografiat farfuria cu mâncare. Dar în locul clasicei poze flatlay (mâncarea pozată de sus, ținând camera perpendicular peste suprafața fotografiată), ai putea posta o poză în care se vede cum chiar te bucuri de bunătățile din farfurie.

 

Cu toții ne chinuim să tăiem și să rotim cât mai precis fotografiile pentru a face ca subiectele să arate drept, dar uneori, o poză strâmbă într-adins poate arăta interesant, atâta vreme cât ochiul percepe simetria prin alte elemente – în cazul de mai jos, persoana care a alcătuit setup-ul s-a bazat pe faptul că există o armonie cromatică (nuanțele sunt predominant neutre – alb, bej, negru – sparte de un singur element într-o nuanță de roșu) și pe faptul că, deși peretele (fundalul) este prins dintr-un unghi înclinat, elementul central al fotografiei (masa) este perfect drept, oferind, astfel, echilibru aspectului de ansamblu al fotografiei.

 

Pentru un vibe văratic, fresh, fotografiază un subiect care are o culoare veselă pe un fundal tot într-o nuanță la fel de veselă. După cum poți observa mai jos, nu este nevoie de multă bătaie de cap pentru a crea o imagine de efect – lasă culorile tari să vorbească de la sine și chiar și un obiect simplu, cum ar fi frunzele unei plante, poate deveni subiectul unei fotografii de impact.

 

Dacă ai pus ochii pe o cafenea, un bar, bistro sau restaurant cu un decor aparte, vizitează-l la o oră când șansele sunt mari să nu existe mulți clienți (în timpul săptămânii, fix la ora deschiderii, de pildă), pentru a putea trage câteva cadre cu interiorul gol.

 

Există atât de multe poze cu cer și nori, încât e ușor ca a ta să se piardă între multe altele – dar o modalitate de a face o fotografie cu cerul să iasă în evidență este să aplici un filtru colorat care să schimbe total aspectul, transformând imaginea într-un decor atipic – aplicația Foodie este gratuită și oferă o mulțime de variante de filtre colorate cu care te poți juca la infinit pe orice fel de poze (arată în special cool pe fotografiile minimaliste, cu puține obiecte în cadru).

 

Majoritatea lumii care pozează răsărituri sau apusuri se concentrează pe imaginea soarelui, dar pentru a scoate un cadru care să iasă din acest tipar, folosește-te de soare drept un detaliu de fundal și focalizează în schimb atenția spre decorul din jur, fie că e unul în mijlocul naturii sau un peisaj urban.

 

Pentru a crea un mirror selfie care să iasă din tiparul clasic, fă rost de o oglindă mai specială (poate cu o formă aparte sau cu o ramă interesantă) și creează în jurul ei un setup cu câteva obiecte, pe care le poți schimba astfel încât să pară mereu diferită poza). Pentru că outfitul va fi mereu elementul central al fotografiei, păstrează decorul neutru.

 

Vrei să pozezi un produs de beauty? Profită de frumusețea imbatabilă a simplității – este de-ajuns să îți fotografiezi mâna în care ții produsul (asigură-te că ai manichiura făcută) pe un fundal neutru. Aruncă un ochi pe contul @gelcream pentru inspirație. Posesoarea lui este celebră pe Instagram pentru pozele minimaliste – fiecare fotografie este a mâinii sale ținând un produs, pe un fundal simplu (care uneori include o umbră pentru a adăuga impresia de profunzime).

 

O altă modalitate ingenioasă și mai puțin comună de a fotografia un produs este să îi pozezi imaginea reflectată într-o oglindă.

Poziționează camera direct pe podea/pe sol pentru o perspectivă asupra unui peisaj diferită față de cele clasice.

Dacă ești la picnic sau pur și simplu petreci o seară în oraș, prinde un cadru în care să se observe interacțiunea umană, în locul clasicelor poze cu mâncare și/sau băutură așezate pur și simplu pe masă.

O perspectivă interesantă asupra naturii, stil Alice în Țara Minunilor, poți obține făcând fotografia dintr-un unghi de jos, lăsând decorul să inunde imaginea de la un nivel superior.

Dacă vrei să fotografiezi o ținută monocromă, încearcă să găsești un fundal fix în aceeași nuanță – deși pare ciudat, este o tehnică ce funcționează de minune, pentru că ochiul va înregistra cu atât mai bine culoarea cu cât este asaltat de ea.

În locul unui selfie în oglindă, poți încerca un selfie… într-un ciob de oglindă (ai putea găsi așa ceva pe la târguri de vechituri sau prin garajul tău/al prietenilor).

 

Dacă ai de pozat un buchet mare de flori, în locul imaginii clasice, fotografiază florile de aproape, astfel încât tot cadrul să fie compus din imaginea lor și atât.

 

Ai poze developate sau instantanee trase pe Polaroid pe care vrei să le împărtășești cu lumea pe Instagram? Lipește pozele cu bandă adezivă (una specială, care se poate dezlipi ușor fără a afecta integritatea hârtiei) pe alte fotografii care conțin aceleași nuanțe.

 

Dacă vrei ca un anumit fel de mâncare să iasă în evidență, lasă culoarea lui să fie singura nuanță care sare în atenție, păstrând restul setup-ului într-o singură culoare neutră (negru, gri, alb, bej, maro).

 

Pozele de pe plajă includ, în general, un personaj în costum de baie. Ceea ce e perfect în regulă. Dar în afară de ele, fă și niște poze pe plajă în care porți rochiile tale de vară favorite. Dacă te afli într-o stațiune aglomerată, așteaptă perioada dinaintea apusului (cunoscută drept golden hour, cea mai vânată perioadă din zi pentru fotografii, datorită luminii calde) și mergi undeva către capătul stațiunii, unde nu se găsesc turiști.

 

Ceva atât de simplu precum o umbră poate transforma o poză banală făcută unui obiect într-un un vizual de impact.

 

Când îți faci un selfie, profită de accesoriile pe care le ai la îndemână ca să creezi o imagine atipică, cum este cazul celei de mai jos.

 

Când vine vorba despre elemente care sunt adesea fotografiate (cum ar fi palmierii), pozează mai degrabă umbra lor pentru a crea o imagine mai puțin comună.

 

După cum spuneam și mai sus, umbrele sunt un element senzațional pentru a crea povești vizuale inedite – așteaptă până la orele de după-amiză, când soarele nu mai cade perpendicular, ci dintr-o parte, și apoi joacă-te cu diverse unghiuri până găsești unul în care umbrele completează perfect imaginea obiectelor pe care vrei să le fotografiezi.

 

Dacă vrei să fotografiezi o clădire, dar în fața ei sunt mașini parcate sau trafic intens, te poți limita la a fotografia doar partea superioară.

 

Profită de imaginea soarelui prin jaluzele pentru a crea un vizual inedit. Și, bineînțeles, dacă ai un animăluț simpatic la dispoziție, nu ezita să te folosești de el pe post de magnet pentru like-uri. :)

 

După o ploaie zdravănă, ieși pe stradă și poziționează camera deasupra unei bălți, cât mai aproape de sol, pentru a surprinde o imagine în oglindă a decorului.

 

Poți scrie captionul direct pe fotografie cu ajutorul unor aplicații care adaugă text pe poze. Astfel, dai impresia unei scene desprinse dintr-un film.

 

O poză cu tine iese din tiparul clasic dacă lași un obiect de decor cu o formă interesantă să ocupe planul principal.

 

Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *