Cei 5 R pentru un stil de viață eco

By  | 

Vrei să ai un stil de viață mai eco, dar nu știi de unde să începi? Am trecut și noi prin asta și știm că poate fi copleșitor. De aceea, astăzi îți vom prezenta o modalitate simplă de a îți schimba obiceiurile.

Ține cont de cei 5 R: refuzați, reduceți, reutilizați, reinventați, reciclați.

Refuză

„Punguța” de la magazin, paiele de la băuturi, portocalele ambalate în folie de plastic, tacâmuri de plastic atunci când comanzi mâncare acasă… toate acestea nu sunt necesare, dar le acceptăm din obișnuință. Fii mai atentă la aceste lucruri și refuză-le.

Redu cantitatea, consumul etc

Ne referim aici la consumul de apă sau energie electrică, cantitatea de mâncare cumpărată (mai ales dacă știi că se întâmplă des să arunci alimente pentru că au expirat), piesele vestimentare (în special dacă ai șifonierul plin) etc.

Refolosește

Renunță la obiectele de unică folosință pentru cele care pot fi refolosite. De exemplu, în loc de punga de plastic de la magazin folosește o sacoșă din material textil; în loc de casoletele ieftine din supermarket, folosește una de calitate, ce poate fi refolosită câteva luni, sau chiar un borcan; în loc de absorbante și tampoane, folosește o cupă menstruală.

Reinventează

Piese vestimentare sau de mobilier și multe alte obiecte de care nu mai ai nevoie pot fi folosite în diferite proiecte DIY. Inspiră-te de pe Pinterest, vei găsi atât de multe idei încât nu vei avea suficient timp pentru toate!

Reciclează

Reciclează tot ce poți: metal, lemn, plastic, hârtie, carton, electronice și electrocasnice… există o soluție pentru aproape orice.

Tu ce altceva mai faci pentru a avea un stil de viață eco?

 

Citește și: 5 motive să-ți faci cumpărăturile la piață 

Citește și: 5 motive pentru care să renunți la sticlele din plastic 

Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *