5 moduri în care job-ul îți afectează sănătatea

By  | 

Orice job poate fi stresant la un moment dat, însă problema apare atunci când îți afectează sănătatea.

Iată care sunt semnele că job-ul tău este prea stresant pentru sănătatea ta fizică și mentală:

Lucrezi mereu peste program

Cei mai mulți dintre noi mai au perioade în care lucrează peste program, dar asta nu trebuie să se întâmple constant. Acest lucru crește riscul bolilor de inimă, al accidentului vascular cerebral, al depresiei și chiar al alcoolismului. De asemenea, există dovezi care sugerează că statul constant peste program scade productivitatea. Mai mult, dacă stai mereu la birou îți este imposibil să faci mișcarea de care corpul tău are nevoie.

Ce e de făcut? Stabilește motivul pentru care lucrezi mereu peste program: nu ești suficient de organizată sau volumul de muncă este prea mare? În primul caz, fă tot posibilul să îți organizezi timpul mai bine și să nu mai procastinezi. Dacă volumul de muncă este prea mare, discută despre asta cu superiorii tăi, poate un alt coleg îți poate prelua din sarcini.

Citește și: 5 decizii financiare importante pe care să le iei până la 30 de ani 

Nu te ridici niciodată de la birou

Dacă stai toată ziua pe scaun, crește riscul bolilor de inimă, al diabetului, al cancerului, al depresiei, dar și al apariției problemelor musculare și aticulare.

Ce e de făcut? Încearcă să te ridici de pe scaun măcar o dată pe oră și plimbă-te puțin prin birou. De asemenea, există exerciții simple pe care le poți face oriunde, pentru a satisface nevoia corpului de puțin sport.

Nu apuci niciodată să stai jos

Bineînțeles, nu e ok nici să stai mereu în picioare. Acest lucru poate cauza varice, circulație necorespunzătoare a sângelui, umflarea picioarelor, leziuni articulare și chiar probleme cardiace.

Ce e de făcut? Poartă întotdeuna încălțăminte care îți susține bine piciorul și fă tot posibilul să te așezi pe scaun măcar 5 minute pe oră.

Drumul spre/de la birou e prea lung

Din păcate, uneori ne este imposibil să găsim un loc de muncă aproape de casă, dar a face naveta poate avea un impact negativ asupra sănătății. Un studiu britanic a constatat că persoanele care se deplasează mai mult de jumătate de oră pentru a ajunge la birou sunt mai stresate și anxioase.

Ce e de făcut? Găsește cel mai rapid mod de a ajunge la birou. De exemplu, folosește și metroul în loc să mergi doar cu autobuzul, chiar dacă asta înseamnă să cheltui mai mulți bani. Dacă e posibil, lucrează și de acasă de câteva ori pe lună.

Citește și: Cum te menții organizată și motivată dacă lucrezi de acasă

Îți e greu să adormi pentru că te gândești la job

În prezent, ne este greu să ținem separate viața personală și pe cea profesională, dar job-ul tău nu ar trebui să te obsedeze. Lipsa somnului poate duce la obezitate, boli cardiace, infecții și chiar cancer, deci e necesar să te bucuri în fiecare seară de un somn odihnitor.

Ce e de făcut? Organizează-te bine, astfel încât să îți termini în timp util toate sarcinile; astfel, odată ce ai plecat de la birou nu te vei mai gândi că a doua zi vei avea de recuperat. Dacă ai o săptămână mai plină, încearcă să gândești optimist pentru că, oricât de grele ar fi aceste zile, vei scăpa în curând de ele. De asemenea, odată ce ai plecat de la birou concentrează-te doar pe tine: mergi la masaj, citește, pictează, ieși cu prietenii, măcar o dată pe lună încearcă să ajungi și la film, la teatru sau la o expoziție. Dacă te simți prea obosită, mergi direct acasă, mănâncă, fă un duș, apoi culcă-te.

COSMO tip #1: Fă-ți un jurnal în care să scrii măcar 5 minute la finalul zilei. Acest lucru te va ajuta să te descarci de stres.

COSMO tip #2: Controlează-ți gândurile. E ușor să ne pierdem în propriile gânduri, mai ales atunci când viața nu e prea roz. Când simți că ai început să faci asta colorează sau încearcă să meditezi.

COSMO tip #3: To to lists. Listele te ajută să fii mai organizată și să te simți mai stăpână pe situație.

 

*articol preluat din Cosmopolitan UK (autor: Izzy Capelin)

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *