Cum să te pregăteşti pentru facultate în străinătate

By  | 

Ai luat decizia finală de a studia în străinătate şi de a deveni un student internaţional. Acum, trebuie doar să faci cercetări şi să aplici pentru o facultate. Cu cât începi mai curând căutarea de informaţii şi începi procesul de înscriere pentru o diplomă universitară, cu atât sunt mai mari şansele de a fi acceptat de una sau mai multe universităţi internaţionale la care visezi.

A aplica la o facultate, fie că este în ţări europene precum Marea Britanie, Franţa, Germania, fie că alegi chiar S.U.A., nu este atât de complicat precum crezi. Trebuie doar să fii atent la câteva detalii şi să pregăteşti cât mai curând posibil toate documentele necesare.
Alege mai multe opţiuni

Chiar dacă ai stabilit un obiectiv clar, şi doreşti să fii student la o anumită universitate, este întotdeauna bine şi înţelept să aplici la cel puţin trei universităţi, chiar dacă se afla în diferite locaţii din străinătate.

Aptitudini lingvistice

Dacă alegi să studiezi în afară, trebuie să ştii bine limba engleză. Evident, engleza nu este limbajul dominant sau oficial de pretutindeni, nici limbă de instruire la fiecare universitate. Dar dacă vrei să urmezi cursurile unei facultăţi din Marea Britanie, atunci trebuie să te pregăteşti foarte bine înainte de a ajunge acolo. Este important să citeşti cărţi în engleză, pentru că la cursuri toate materialele tale for fi în limba engleză.

Scrie o scrisoare excelentă de motivaţie

Unele universităţi vor necesita o scrisoare de motivaţie sau de intenţie. Vei găsi multe exemple pe internet despre cum ar trebui să arate o astfel de scrisoare. Cu toate acestea, ar fi mai bine să ieşi puţin în evidenţă.

Trebuie să încerci să fii cât se poate de sincer şi să împărtăşeşti toate experienţele tale care sunt legate de cerinţele academice şi de viitorul program de studiu. Asigură-te că explici de ce acea universitate înseamnă atât de mult pentru tine, şi ce poţi câştiga şi oferi în timp ce studiezi acolo. Nu uita să trimiţi, alături de scrisoarea de intenţie, şi un CV în engleză care să fie complet şi bine structurat.

Fii informat şi învaţă bine limba engleză

Verifică şi citeşte cu atenţie cerinţele academice pentru a afla probabilitatea de a fi acceptat de către universitate. Dacă nu ai o idee clară despre cerinţe, poţi contacta departamentul pentru studenţi internaţionali sau un consilier al universităţii. De cele mai multe ori, aceste detalii vor fi disponibile pe pagină web a programelor, trebuie doar să le cauţi şi să verifici dacă acestea sunt actualizate. În cazul în care este necesar să vorbeşti cu un reprezentant al facultăţii, ar fi ideal să urmezi cursuri de engleză care să te pregătească pentru orice discuţie. Astfel ai garanţia că înţelegi tot ceea ce ţi se spune, şi poţi pune întrebări corecte legate de universitatea la care vrei să mergi.
Fii atent la documente

Toate documentele trebuie traduse în limba engleză şi autentificate legal de către o autoritate competentă. Acest lucru înseamnă că o ştampilă oficială ar putea un obstacol pentru tine. Asigură-te că citeşti cu atenţie documentele necesare şi pregăteşte-le cât mai curând posibil. Dacă faci acest lucru din timp, îţi oferă un mare avantaj. Dacă trimiţi documentele şi ceva nu este în regulă, ai încă suficient timp pentru a efectua modificările necesare. După ce ai trimis toate actele, pregăteşte-te pentru facultate în afară!

 

 

Sursă: agenția SEO Power

Sursă foto: freepik

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *