Cum să fii tânără și la conducere?

By  | 

Pe cât de imposibil ar părea, într-un viitor nu prea îndepărtat s-ar putea să te afli în poziția de șefă. De fapt, potrivit unui studiu derulat de CareerBuiler, 38% dintre angajați raportează deja unei persoane mai tinere, un procent în creștere față de cei 34% din 2012.  Iată cum să te pregătești pentru traseul către conducere — sau cum să fii și mai puternică dacă ești deja acolo, tânără și la conducere.

Dar, doar pentru că șansele să devii „răutatea-de-la-conducere” sunt mari, asta nu înseamnă că poți face un shortcut printre aptitudinile necesare pentru a supraveghea o echipă. Și atunci când a fi în top este ceva nou, apare teama de a cere ajutor, spune Linda A. Hill, profesor la Școala de Business de la Harvard și autorul cărții Becoming a Manager. Poți dezvolta inclusiv așa-numitul sindrom al impostorului, sinonim cu sentimentul că nu meriți influența dobândită.

Setează limite

Mai știi sesiunile de bârfă pe care tu și colegii tăi le aveați despre tipul care tace și face? Da, acele zile s-au dus. Atunci când tu devii șeful, relațiile cu colegii trebuie să se schimbe puțin. „Creează o graniță între tine și subalterni, încercând să nu petreci foarte mult  timp cu ei în afara orelor de lucru”, spune Ali Kriegsman, cofondator și Chief Operating Officer la compania start-up de retail Bulletin (care a devenit  șef, pentru prima dată, la numai 24 de ani). Desigur, poți socializa în orele de pauză sau atunci când cineva își sărbătorește ziua de naștere, dar ia în calcul de la început că nu trebuie să întreci limita. Deci, fără să te îmbeți în fața echipei tale și fără să vorbești prostii. Aceste granițe auto-impuse vor stabili clar că ești un lider, nu un amic de beer-pong.

Citește și: Poți să îți schimbi cariera la 180 de grade?

tanara si la conducere

Tanara si la conducere/ Unsplash

Fii exemplul pe care vrei să îl vezi în alţii

„În fiecare zi, setezi câte un exemplu”, afirmă Amanda Bradford, care a pus bazele aplicației de dating The League, atunci când a împlinit  29 de ani. Poartă-te așa cum vrei să o facă și angajații tăi. Exemplu: dacă anunți că nu vii la birou pentru că îți este rău, dar ai petrecut  o  seară cu prea multe cocktail-uri (pe care le-ai și postat pe InstaStory), subalternii tăi vor crede că au permisiunea să facă același lucru. Iar dacă treci peste e-mail-uri  și fugi din întâlniri, ceilalți vor pleca de la premisa că  este OK să țină telefonul la distanță. Fii conștientă de acțiunile tale și de faptul că oamenii le pot  interpreta ca pe indicii.

Obișnuiește-te cu discuţii incomode

Îți amintești cum îți transpirau mâinile atunci când șeful te invita la o discuție? Ei bine, se pare că  și persoanele aflate la conducere devin superagitate în legătură cu aceste conversații. Acum că tu ești cea  care face legea sau, mai rău, care trebuie să concedieze un angajat, încearcă să exersezi aceste provocări  înainte de a le aplica în viața reală. „Cere îndrumarea departamentului de HR  în legătură cu ceea ce ar trebui să spui  (și să nu spui), înainte de o ședință”, sfătuiește Georgene Huang, CEO și cofondator al platformei de dezvoltare a carierei, Fairygodboss.

Încă un truc: „Stabilește astfel de discuții în privat”, îndeamnă Kriegsman. Fii sinceră, directă și clară în privința așteptărilor. Încearcă să spui  această afirmație cu voce tare: „Ai întârziat în fiecare zi săptămâna asta, iar noi ne dorim ca tu să fii un membru productiv al  echipei. Dacă nu mă pot baza pe tine, cred că trebuie să vorbim despre viitorul tău aici.”

Citește și: Ce mi-aș 
fi dorit să știu când lucram ca intern

Nu te purta ca și cum le știi pe toate

Este genial că rupi norii deși  ești tânără, dar nu toți cei pe care îi conduci — în special cei mai în vârstă  decât tine — vor vedea lucrurile așa. Pentru a ține potențialul de reacție sub control, asigură-te că angajații tăi se simt apreciați, cerându-le sfaturi. Atunci când le demonstrezi că ești conștientă de atuurile lor  și le acorzi credit pentru asta, se va crea un parteneriat, nu un loc  al resentimentelor. În plus, minimizează acele referințe ce țin de  vârstă sau înglobează-le într-un context specific în afirmațiile tale. „Un millennial  ar putea îndepărta involuntar pe cineva mai în vârstă, aducând în discuție ceva ce nu înțelege toată lumea”, este de părere Huang. Așadar, atunci când  simți nevoia să te entuziasmezi pe SnapChat în legătură cu abilitățile de contouring  ale bloggerului de beauty preferat, fă-o în cadrul grupului de prieteni.

tanara si la conducere

Tanara si la conducere/ Unsplash

Chestii pe care le-aș spune șefei tinere care am fost:

„Construiește o echipă cu adevărat eficientă. Indiferent de titulatură sau de task, fă în așa fel încât fiecare angajat să se simtă mândru și să fie consecvent zi de zi.” — Stephanie Ruhie, anchor la MSNBC Live și corespondent NBC News

„Îmbrăţișează-ţi latura precaută. Am urmat dintotdeauna regulile pentru a nu risca și, pentru o perioadă, am văzut asta ca pe o trăsătură negativă pe care trebuia să o depășesc. Acum realizez că este un punct forte.”

„Pune întrebări. — Merril Stubbs, cofondator și președinte al Food52, un website pentru iubitorii de decor interior

„Pune întrebări. Nu știi totul și nimeni nu se așteaptă să o faci! Atunci când oamenii sunt manageria]i, se bazează pe onestitatea ta. Echipele vor mișca mun]ii din loc pentru cineva în care au încredere.” — Crystal Spates, Production Manager la Tesla

Citește și: Andreea Raicu: „Nimic nu ne poate opri”

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *