Trucuri pentru un păr mai frumos, strălucitor și sănătos

By  | 

Orice femeie își dorește un păr mai sănătos, mai frumos, mai strălucitor. Din păcate, unele dintre obiceiurile noastre zilnice îl pot afecta în mod negativ, însă există câteva trucuri pe care le poți folosi.

Trucuri pentru păr strălucitor:

Unde e volumul?

Oricât de bine îți îngrijești părul, acesta nu are volum? În primul rând, nu folosi niciodată balsam de păr la rădăcini! Acesta se aplică doar pe lungimea părului sau la vârfuri. Apoi, evită să îți treci mereu mâna prin păr – acesta se va murdări mai repede și își va pierde volumul.

Ce produse poți folosi?

Spumă de păr sau spray volumizator, aplicate la rădăcini după ce te-ai spălat pe cap. Atenție, aplică spuma/spray-ul când părul mai este doar puțin umed, nu imediat cum ai ieșit din duș sau după ce te-ai uscat.

Fixativ, atunci când tapezi părul. Îți recomandăm să apelezi la acest produs doar la ocaziile speciale. Scalpul tău va fi sănătos doar dacă este curat, deci nu ar trebui să fie plin de fixativ în fiecare zi. În plus, taparea părului îl poate deteriora.

Uscătorul de păr poate face minuni dacă este folosit cum trebuie. Usucă-ți părul stând cu capul în jos! Nu uita să folosești și un spray termoprotector înainte de uscare.

Sfaturi pentru un par perfect de la beauty editors

 

Dacă te vopseșți

Cât timp îți îngrijești bine părul, vopseaua nu ar trebui să ți-l afecteze. Folosește doar produse de calitate, doar atunci când rădăcinile sunt vizibile și aplică vopseaua întâi pe rădăcini și abia după aproximativ un sfert de oră pe toată lungimea părului. De asemenea, dacă vrei să faci o schimbare drastică, lasă-ți părul pe mâna unui stilist priceput.

Ce produse poți folosi?

Măști de păr naturale. Da, măștile de păr din comerț sunt eficiente, dar e mai bine să apelezi la produse naturale, fără chimicale. De exemplu, uleiul de măsline e perfect pentru un păr mai fin și strălucitor. În plus, e mai ieftin!

Henna. Dacă vrei să ai părul portocaliu, roșu, castaniu sau brunet, henna este o soluție ideală. Este un produs natural care nu doar că îți colorează părul, dar îl și îngrijește, iar rezultatele se păstrează mai mult timp.

Nuanțator. Dacă folosești vopsea de păr, aplică între vopsiri un nuanțator. Astfel, culoarea se va păstra mai mult timp.

 

Părul se îngrașă prea repede!

Nu face greșeala să te speli pe cap în fiecare zi, pentru că scalpul va produce mai mult sebum și te vei afla într-un cerc vicios. Încearcă să te speli odată la 3 zile și să te clătești foarte bine – e posibil ca părul să arate murdar mai repede și pentru că încă are șampon sau balsam în el.

Ce produse poți folosi?

Șamponul uscat poate face minuni! Aplică o cantitate foarte mică la rădăcini și freacă bine (dar delicat) cu degetele. O variantă mai ieftină o reprezintă pudra de talc.

Cum sa iti inchizi parul la culoare in mod natural

Vârfuri despicate

Din păcate, foarfeca este singurul instrument care te poate scăpa de vârfurile despicate. Măștile și uleiurile doar ascund temporar problema, iar firele de păr de vor despica și mai mult. Evită uscătorul de păr, placa sau ondulatorul.

Ce produse poți folosi?

Măștile îți mențin părul sănătos, dar, așa cum am spus și mai sus, nu îl repară.

Spray termoprotector. Acest produs are rolul de a proteja părul atunci când folosești uscătorul, placa sau ondulatorul

Comments

comments

1 Comment

  1. Anais

    29 noiembrie, 2017 at 16:54

    Foarte util articol.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *