Trucuri pentru un machiaj de vară rezistent

By  | 

Machiajul pe timpul verii poate părea o misiune imposibilă. Pentru a obţine un machiaj de vară care să reziste chiar şi la cele mai ridicate temperaturi, este recomandat să ai în vedere următoarele aspecte:

  1. Foloseşte creme cu factor de protecţie solară. Aplicarea unui strat de cremă SPF te scapă de riscul unei expuneri neprotejate la soare, care poate duce la îmbătrânirea prematură şi ireversibilă a pielii și reprezintă și o bază pentru aplicarea machiajului.
  2. Alege primerul potrivit. Căldura dezhidratează tenul uscat, iar celui gras îi oferă şi mai mult luciu. Dacă ai tenul uscat, alege un primer hidratant, iar dacă ai tenul gras, alege un primer matifiant. Pe timpul verii, evită primerele cu formule din ulei, deoarece favorizează apariţia strălucirii tenului şi scoate în evidență imperfecţiunile acestuia.
  3. Schimbă nuanța fondului de ten. Pe timpul verii, culoarea pielii se modifică. Astfel, fondul de ten care ţi s-a potrivit iarna trecută nu are cum să se mai potrivească şi acum. În momentul aplicării produslui sunt şanse să nu observi diferenţa, însă în lumina soarelui cu siguranţă va fi o discrepanță între faţă şi gât.
  4. Foloseşte mascara rezistent la apă. Un astfel de produs este cea mai bună alegere pe timpul verii, mai ales pentru o zi la plajă sau la piscină, deoarece previne scurgerea produsului din cauza apei sau a temperaturilor ridicate. Marcara colorată este o idee cool de încercat vara!
  5. Foloseşte pudră pentru sprâncene. Chiar dacă foloseşti în fiecare zi gel sau creion pentru sprâncene, cel mai bine ar fi să optezi pentru pudră pe timpul verii. Spre deosebire de gel şi creion, pudra are mult mai multe şanse de a absorbi sebumul.

Iată câteva lucruri pe care să nu le faci pentru a avea o vară fără griji.

  1. Evită culorile închise, terne, deoarece vei obţine un look încărcat şi sobru. Poţi opta cu încredere pentru tonurile nude sau pastel, ori pentru nuanțe vesele.
  2. Nu folosi blush-uri uscate. Dacă îţi doreşti un ten sănătos şi strălucitor, optează pentru un blush lichid sau sub formă de stick, pe care să-l aplici într-un strat foarte subţire pentru a evita excesul de luciu şi pentru a permite pielii să respire.
  3. Evită creionul dermatograf. Arată frumos doar în jur de 30 de minute de la aplicare, apoi se va scurge, iar tu vei arăta de parcă ai fi dormit fără să te demachiezi. Foloseşte eyeliner waterproof colorat sau negru.
  4. Ar fi o idee bună să renunți la rujurile mate. Indiferent de cât de calitative ar fi, deshidratează buzele. Foloseşte în schimb, în zilele caniculare, un balsam de buze sau un ruj hidratant.
  5. Nu încărca tenul cu pudră imediat cum vezi că luceşte! Foloseşte apă termală ori de câte ori simţi nevoia de reîmprospătare şi tapotează cu un şerveţel uscat.

Text de Grațiela Lican

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *