Trucuri pentru dinți albi

By  | 

Ce e zâmbetul? Consideră-l reflexia vieții tale sociale. Dar cum să faci asta dacă nu ai acei dinți albi, precum ai vedetelor de la Hollywood?

Studiile arată că persoanele care zâmbesc mai des sunt percepute ca fiind mai atrăgătoare și mai de succes. O spune un sondaj Match.com în materie de întâlniri în rândul generației „millenials”, care a scos la iveală faptul că 71% dintre femei și 58% dintre bărbați își evaluează interlocutorii pe baza aspectului danturii. Îți dorești să ai dinți albi? Iată ce poți face.

Ai grijă ce mănânci! Procesul de îmbătrânire și mâncarea/băuturile acide pot afecta stratul superior al danturii noastre (adică smalțul dinților), permițând structurii secundare a dinților, adică a dentinei, să fie mai vizibilă, spune Lowenberg. „Aceasta este galbenă sau maronie și nu poate fi albită prin înălbirea dinților.” Spală-ți dinții după ce consumi fructe intens colorate, acestea conțin pigmenți închiși denumiți antocianine, ce pot colora dinții destul de intens. Pastele se lipesc de suprafața dinților și se transformă în zahăr. Iar fructele uscate sunt înzestrate cu fibre non-celuloză, care lasă mult zahăr în jurul dinților. Deci trebuie să te asiguri că dinții sunt curați după ce consumi aceste alimente.

 

Gadget pentru dinți albi

Te tentează achiziționarea unei lămpi pentru albirea dinților? Nu mai sta pe gânduri! „Lumina LED în sine nu va schimba culoarea dinților. Dar când este folosită împreună cu un agent de albire, precum peroxidul de hidrogen, funcționează ca un catalizator pentru a îndepărta mai eficient petele închise,” explică Marc Lowenberg, stomatolog specialist în cosmetică dentară.

Alege apa de gură cu atenție

Alcoolul (prezent în majoritatea formulelor existente în supermarketuri) îți poate oferi acea senzație de prospețime bucală, dar folosirea repetată a acestei soluții poate usca excesiv gura, o cauză a respirației urât mirositoare, spunee Sands.

Periuțele electrice: moft sau necesitate?

Cele mai eficiente sunt cele pe bază de vibrații sonice. „Acestea îndepărtează placa dentară mai bine decât cele manuale sau periuțele electrice cu cap rotativ,” spune Sands. Multe dintre acestea au temporizator la doar două minute, pentru a te asigura că îți perii dinții atât timp cât este recomandat. Asigură-te doar că perii sunt moi și nu uita să schimbi capătul la fiecare trei luni (măsură necesară indiferent de tipul de periuță folosit).

Optează pentru periuța cu cărbune

„Acest agent natural de albire are proprietăți adezive care atrag petele de suprafață cauzate de mâncăruri și băuturi”, spune Lowenberg. Încearcă o periuță infuzată cu cărbune (rezultă mai puțină murdărie decât în cazul pastei de dinți negre), de exemplu Nano-B Periuță de bambus cu aur și cărbune, 58 lei (magazin.nano-b.ro).

Alege o pastă colorată

Nu doar arată mai apetisant decât clasica pastă albă; pasta roșie (dar și cea neagră, pe bază de cărbune), albește dinții, îndepărtează bacteriile și te poate chiar proteja anti-herpes. Încearcă Splat Love Whitening Toothpaste, 24,99 lei.

Fă gargară cu ulei de cocos

O gură de ulei de cocos pe ține stomatologul departe. Mai precis, ține ulei de cocos ușor încălzit în gură, timp de 10 minute; pe lângă efectul antiinflamator, acesta reduce toxinele solubile în grăsime (un produs derivat al plăcii dentare) din gură, susține stomatologul Kevin Sands.

Ultimul nivel

Faci totul pentru sănătatea cavității bucale și dinți albi? Înseamnă că deții deja un irigator bucal, care îndepărtează și ultimele reziduri de placă dentară, curăță gingiile (ceea ce niciun alt produs ori accesoriu nu face) și le masează pentru a stimula circulația, curățând optim spațiul inter-dentar în numai câteva secunde.

PRODUSE PENTRU DINȚI ALBI ȘI RESPIRAȚIE PROASPĂTĂ:

 

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *