Trucuri de frumusețe de la beauty-experți

By  | 

Cei mai importanți oameni din industria de beauty ne dezvăluie câteva trucuri de frumusețe esențiale pentru ca ritualul zilnic să fie un succes.

1 Crema protectoare – cea mai sigură măsură împotriva îmbătrînirii tenului – se poartă… pe deasupra, adică peste cea pentru îngrijirea obișnuită. „Poart-o peste crema hidratantă și pe sub fondul de ten pentru a te păzi de atacul razelor ultraviolete”. (Sally Penford, Dermalogica)

2 „Pentru a obține instant strălucire în păr, pisează un avocado și adaugă cîteva picături de ulei de cocos. Lasă amestecul pe păr cît mai mult posibil, apoi clătește…!” (Claudio Alberti, director creativ salon de coafură)

3 „Părul este foarte subțire la tîmple. Dacă-l decolorezi frecvent, roagă hair-stylistul să nu înceapă de la linia scalpului”. (Andrew Barton, hair expert).

4 Aplică cremă de corp după ce te-ai dat cu parfum – astfel se va fixa mirosul în piele și va rezista mai mult”. (Roja Dove, parfumier)

5 „Nu smulge niciodată firele lungi din sprîncene, deoarece acestea dau forma naturală a acestora. Dacă o modifici prea mult, sprîncenele nu se vor mai potrivi cu structura osoasă a feței tale”. (Shavata, expert sprîncene)

6 „Pune un cub de gheață într-un prosop și plimbă-l pe față pentru un look fresh instantaneu. Mai tare decît… Botox!” (Ole Henriksen, specialist cosmetică)

7 „Nu deveni  sclavă a tendințelor în coafură dacă simți că nu te caracterizează. Rămîi la ceea ce se potrivește feței, părului și personalității tale!” (Lee Stafford, stylist al celebrităților).

8 „Pentru ca rujul să reziste mai mult, așează un șervețel uni-stratificat pe buze, apoi aplică pudră translucidă!” (Lisa Valencia, Hair&make-up artist)

9 „Antrenamentul excesiv poate fi dăunător; o pierdere masivă în greutate scade din volumul feței, făcînd-o să arate îmbătrînită prematur. Mișcarea este necesară, dar există limite.” (Dr. Jean-Louis Sebagh, chirurg estetician)

10 „Pentru a crea iluzia de buze mai pline, conturează-le de jur împrejur  cu un iluminator cu tentă ușor aurie, după ce aplici fondul de ten și înainte să așterni rujul.” (Tom Pecheux, Director creativ machiaj Estee Lauder)

CITEȘTE ȘI: Trucuri de frumusețe din toată lumea


Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *