Totul despre uleiul de măceșe, cel mai popular ingredient de beauty al momentului

By  | 

Tot ce atinge ducesa Kate Middleton se transformă în aur – sau cel puțin se vinde foarte bine. Asta s-a întâmplat și în cazul uleiului de măceșe, pe care aceasta a spus că a început să îl folosească când era însărcinată cu prințesa Charlotte. Produsul de la brandul menționat de ea a devenit atât de popular încât o sticlă este vândută la fiecare 20 de secunde!

Dar ce face uleiul de măceșe un ingredient atât de special? Am apelat la 3 experți în îngrijirea pielii pentru a afla mai multe.

„Uleiul de măceșe este o sursă puternică de antioxidanți și menține pielea suplă, protejând-o de stresul oxidativ zilnic”, spune Rachael Cayce, dermatolog din Los Angeles. „De asemenea, conține o cantitate mare de acid linoleic, care poate contracara acneea.”

Renée Rouleau, o esteticiană care a lucrat cu Demi Lovato, Emmy Rossum și Emma Roberts, adaugă că acest ulei este plin de vitaminele A și C, „care promovează un aspect tânăr și suplu. Este un ingredient pe care îl folosesc în multe dintre produsele mele, deoarece este agreabil pentru multe tipuri de piele.”

Un alt beneficiu al uleiului de măceșe este, după cum ne spune dermatologul Carl Thornfeldt, „stimulează sinteza colagenului și elastinei, care îmbunătățește aspectul pielii.”

Bariera pielii tale poate fi deteriorată de la exfoliere, climă uscate sau produse anti-acnee prea dure. Astfel, vei obține crăpături mici, invizibile pentru ochiul liber, dar care provoacă lipsa hidratării și iritații. Uleiul de măceșe este un ingredient care poate închide asemenea crăpături din piele.

Potrivit lui Rouleau, ar trebui să încerci uleiul de măceșe în combinație cu alte ingrediente. „Eu cred că pielea beneficiază întotdeuna mai mult dintr-o combinație, nu doar de la un singur intgredient.” La fel ca în cazul mâncării, e mai bine să consumi o salată din mai multe legume decât doar un castravete. Ea recomandă amestecul cu antioxidanți și aplicarea acestuia la finalul rutinei de îngrijire.

 

Citește și: Efectul antioxidanților asupra tenului 

Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *