Spa de casa

By  | 

După o săptămână istovitoare la serviciu, nu te gândeşti decât la somn, mult somn! Doar că nu poţi dormi tot weekend-ul, iar de lenevit o să te plictiseşti repede, că doar eşti o tipă activă. Foloseşte timpul liber pentru a te face şi mai frumoasă, cu un „program” pentru trup şi suflet! Aprinde lumânările parfumate, pune un CD Buddha Bar şi „premiază-te” cu cele mai bune tratamente de frumuseţe.

Ten catifelat

Prepară o mască (şi un desert copios şi sănătos) din ingrediente comestibile, pentru a te bucura de un ten curat, luminos şi bine hrănit. Bonus: porii sunt evacuaţi complet, iar acneea mai uşor de gestionat.

Ai nevoie de:

4 felii de mango, un super-antioxidant

½ ceaşcă iaurt integral, un excelent exfoliant

4 căpşune, pentru stimularea colagenului

Indicaţii

Amestecă ingredientele în blender până obţii o pastă. Apoi aplic-o pe faţă prin mişcări circulare, executând un masaj delicat, şi las-o zece minute, apoi clăteşte-te cu apă din abundenţă (rece, la final).

Păr hidratat

Foloseşte o mască pe bază de nucă de cocos, şi părul tău îţi va fi recunoscător multă vreme, răsplătindu-te cu o textură ca de mătase. Vitamina E şi acizii graşi din nuca de cocos îl hidratează optim, dându-i strălucirea pierdută. Şi, în timp ce îţi răsfeţi părul cu „poţiunea” miraculoasă, bucură-te de aroma ce te duce cu gândul la vacanţă, plajă, cocktail-uri…

Ai nevoie de:

O lingură ulei de cocos, tratament reparator bogat în proteine

½ lingură miere, un ingredient super-hidratant

2 linguri gel de aloe vera, esenţial în detoxifiere

O lingură ulei mentă, pentru stimularea capilară

Indicaţii

Amestecă ingredientele şi apoi masează-ţi scalpul; aplică totul pe restul părului. Aşteaptă vreo 10-15 minute şi apoi spală-ţi bine părul cu un şampon de curăţare. La clătire, adaugă şi puţin oţet de mere, pentru mai multă strălucire (acidul natural din oţet ajută la închiderea cuticulei).

Piele fină

Alegând zahărul brun ca bază pentru prepararea exfoliantului, vei scăpa rapid de stratul de piele uscată şi aspră, pentru a-i face loc celei sănătoase.

Ai nevoie de:

100 g ulei de jojoba, pentru hidratare intensă

100 g ulei de avocado, pentru hrănire profundă

3 linguri suc de lămâie, pentru piele luminoasă

4 picături de ulei esenţial de lavandă, antibacteriană

2 linguri zahăr brun, pentru exfoliere

Indicaţii

Pune totul într-un bol, apoi mergi la duş şi exfoliază-ţi pielea cu acest amestec, ajutându-te cu o mănuşă de baie.

 


Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *