#SePoate. Breton fără regrete

By  | 

De cele mia multe ori, când vrem să facem o schimbare de look şi dintre toate opţiunile, alegem să ne facem breton, cumva regretăm alegerea. Însă, dacă am ţine cont de câteva mici trucuri, ar putrea fi chiar o alegere fericită. Da, se poate, breton fără regrete.

Alege-ți forma

Cere hairstylist-ei să îți facă un breton asimetric, mai scurt pe mijloc și mai lung începând de la arcuirile sprâncenelor spre tâmple. „Este forma care complimentează aproape orice fizionomie și este ușor de întreținut,” susține AnhCo Tran, stylist și co-proprietar al salonului RamirezTran din Beverly Hills. Genul voluminos, tăiat drept, pe de altă parte, necesită retuș la fiecare două săptămâni. Acestea fiind spuse…

Taie-l singură

Totu-i bine și frumos până începi să nu mai vezi de el. Separă și piaptănă drept părul din zona cuprinsă între arcadele sprâncenelor, apoi suprapune vârfurile între degete (ideal ar fi să apuci de acolo de unde vrei să tai). Ținând vertical foarfeca ascuțită (merge și cu cea dedicată tunderii sprâncenelor), tunde șuvițele din mai multe forfecări, dintr-o parte în cealaltă. „Lasă extremele bretonului pe mâna experților – te pot înșela,” spune Tran.

Schimbă regulile coafatului

Serumurile cu textură bogată sau cremele de coafat sunt oficial pe tușă de-acum. Acestea fac bretonul să se pleoștească și să se îngrașe. În schimb, aplică un spray light împotriva firelor rebele, pe părul umed. Apoi usucă-ți părul periindu-l spre stânga și spre dreapta (în „X”) pentru a netezi rădăcinile și pentru a da volum. La final aplică un spray pentru textură, de exemplu Wella Professionals Sugar Lift (65 lei) ce asigură și volumul și susținerea părului.

Citeşte materialul în ediţia de print a revistei Cosmopolitan Romania.

Foto: Tim Ashton. Stilist: Emma Read. Text: Ana-Maria Prunariu

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *