Scapa de petele pigmentare!

By  | 

Multe tratamente cosmetice promit că ne vor lăsa pielea perfectă, luminoasă şi uniformă, ca cea de bebeluş, iar preţurile piperate ne ȋndeamnă să credem că este posibil să facă minuni.
Din păcate, majoritatea acestor tratamente nu rezolvă problema sau o fac doar parţial şi ne lasă cu buzunarul gol, faţa şi decolteul pline de pete şi speranţele spulberate.

Dacă ai pete pigmentare, primul lucru pe care ar trebui să-l ştii este că nu toate sunt la fel, ȋn sensul ȋn care pot avea surse diferite. Adică, nu toate apar din cauza expunerii neprotejate la soare aşa cum cele mai multe surse spun. Poate fi vorba de dereglare hormonală, stres, sarcină, carenţă de vitamina A, fumat sau o rutină de frumuseşte incorectă.

Astfel că primul lucru pe care ar trebui să-l faci este să identifici sursa, preferabil cu ajutorul unui dermatolog. Pentru a elimina petele, aplică aceste tratamente naturiste şi, nu uita, gomajul este de bază.

Sare de Himalaya cu ulei de măsline
Amestecă puţină sare de Himalaya cu ulei de măsline şi fă-ţi un gomaj cu mişcări circulare uşoare, fără să aplici o presiune prea mare. Sarea de Himalaya este diferită faţă de altele datorită cantităţii impresionante de vitamine şi minerale, drept dovadă că şi culoarea pe care o are este roz şi nu albă.

Poţi folosi şi avocado ȋn loc de ulei de măsline pentru că este o sursă ideală de colagen, substanţa care se regăseşte şi ȋn epidermă şi conferă elasticitate pielii.

Suc de lămâie
Când vine vorba de pete de orice fel, acidul citric din lămâie este infailibil, inclusiv dacă este vorba de pete pigmentare. Aplică suc de lămâie pe faţă cu o dischetă demachiantă şi lasă să se usuce.

Nu uita să aplici un hidratant puternic pentru că sucul de lămâie usucă pielea. Vei vedea rezultate după cam o lună şi jumătate de folosire zilnică sau chiar mai repede, dacă petele nu sunt foarte ȋnchise la culoare.

Aloe vera
Gelul de aloe vera este unul dintre cele mai bune detoxifiante dacă-l bei, dar ȋl poţi aplica şi pe faţă pentru a depigmenta pete sau pe răni şi cicatrici pentru ca acestea să se vindece mai repede.

Aplică gel de aloe vera cu o dischetă demachiantă de două ori pe zi timp de cel puţin două luni şi vei vedea rapid rezultate. Ȋn acelaşi timp, ai putea face o cură cu aloe vera – ȋnghite două linguriţe de suc de aloe pe stomacul gol şi mănâncă mai light şi mai puţină carne.

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *