Produse pentru păr pe care le folosești greșit

By  | 

Atunci când pornești la cumpărături de produse pentru păr, nimic nu-i prea scump pentru a obține rezultatele uimitoare. Și totuși, asta nu se întâmplă mereu. Află acum dacă nu cumva le folosești în mod eronat…

Îți speli părul prea rar?

Dacă o faci zilnic, felicitări! Dar dacă deşi faci asta, nu eşti încîntată de „comportamentul” părului tău (pierderi masive, îngrăşarea sau uscarea scalpului), trebuie să schimbi urgent şamponul (şi balsamul), nu să răreşti spălările. Rezervă zilnic timp spălării părului în special în perioadele cu temperaturi ridicate, dacă eşti o persoană activă, sau dacă scalpul are tendinţă de îngrăşare sau de uscare. Pentru a obţine rezultate mai rapide, încearcă un şampon profesional, achiziţionat din saloanele de coafură. Nu uita de balsam, e de preferat să fie din aceeaşi gamă!

Nu lași șamponul să acționeze

Șampoanele sunt concepute pentru a sta puțin pe păr, mai precis, pe scalp/ rădăcină, de unde au menirea de a îndepărta grăsimea, însă în cazul mătreții, treaba e mai complicată. „Atunci când foloseşti un şampon anti-mătreaţă, este important să-l laşi să acţioneze în păr măcar cîteva minute”, recomadă medicul canadian Peter Wang. Masează bine scalpul până ce şamponul face spumă, apoi relaxează-te (te va ajuta parfumul de mentă, un ingredient cheie în şampoanele împotrivă mătreţii).

Foloseşti incorect balsamul de păr

Faptul că îl întinzi pe palme şi apoi pe păr nu este suficient, iar asta înseamnă că nu beneficiezi la maxim de „puterile” sale. Iată cum se aplică: după spălarea cu şampon, stoarce apa în exces cu ajutorul unui prosop, pentru ca balsamul să adere mai bine/ să nu alunece de pe păr. Aplică balsam pe cîte o şuviţă, începând de la un centimetru de rădăcină. Tratează uniform părul acţionând în oglindă; apucă pe rând câte o secţiune din fiecare parte a capului, îndepărtînd surplusul cu degetele. Aşteaptă câteva minute, conform indicaţiilor de pe ambalaj. Dacă de rădăcini se ocupă şamponul, balsamul este dedicat firului de păr. Totuşi, pentru a hidrata scalpul, masează la rădăcină astfel încît să distribui uniform balsamul. Clăteşte-ţi părul cu apă la o temperatură joasă, întrucât apa fierbinte usucă scalpul şi firul de păr (indiciul principal este că părul este încurcat, deci efectul balsamului a fost periclitat).

Aplici masca rar şi o laşi mai mult pe păr

E ca şi cum ai învăţa toată materia în ajunul unui examen… nu ai cum să redai sănătatea părului dacă nu te ţii de un program (mască/tratament de 2-3 ori pe săptămînă), deci este important să rămâi fidelă acestui obicei. Cât despre timpul de acţionare, e ok să laşi pe păr un tratament mai mult timp, însă obiectivele sunt deja atinse în intervalul recomandat; depăşirea duratei nu ar putea să facă nimic în plus părului.

 

 

 


Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *