Parfum, genul neutru

Un ingredient, două ingrediente. Un miros, două mirosuri. Un parfum, două parfumuri… pur întâmplător, vei spune, toate aceste cuvinte sunt de genul neutru. Însă în armonie perfectă cu vremurile contemporane, segmentul „unisex” este mai bogat ca niciodată.

Ce face un parfum mai feminin sau mai masculin? Categoric, asocierea dintre ingrediente: deși acestea din urmă sunt totalmente „unisex”, combinațiile pe care parfumierii le fac dau naștere unor amestecuri mai delicate sau mai puternice, asociate în mod tradițional cu un gen sau altul. Cu sau fără legătură cu contextul actual (gen vs. sex), parfumurile momentului par să nu mai țină cont de astfel de clasificări, adresându-se oricui dorește să le poarte.

O nișă în expansiune

Formulele unisex au reprezentat multă vreme piața parfumeriei de nișă, însă acest segment a luat amploare în ultimii ani, în care preocuparea tot mai mare pentru calitatea vieții a rafinat preferințele consumatorilor de cosmetice, inclusiv în materie de parfumuri. În plus, studiile arată că 50% dintre mileniali cred că genul nu există, iar companiile producătoare de parfumuri ce adaptează din mers acestor tendințe schimbătoare. Formulate atent, cu ingrediente provenite din surse exclusiviste sau fabricate prin metode tradiționale, cele mai multe dintre parfumurile de nișă nu se adresează unui gen anume, dar fiecare amestec poate părea mai feminin sau mai masculin, atunci când îl adulmecăm, în funcție de preferințele fiecăruia dintre noi.

Ingrediente definitorii

Parfumurile unisex includ mai degrabă note specific masculine, deoarece se consideră că femeia modernă este mai deschisă să experimenteze. Însă cheia nu este prezența unor note precum mosc, santal sau tabac – care se regăsesc deopotrivă în parfumurile feminine și masculine, ci mai degrabă în absența anumitor ingrediente menite să tempereze (de obicei acorduri florale sau gurmande-dulci).

Pretextul perfect

„Iubitule, pot folosi parfumul tău?” Cu siguranță ai făcut asta măcar o dată, și chiar dacă parfumul lui era 100% masculin, nu ți-a displăcut deloc atunci când s-a insinuat la contactul cu pielea ta. Sigur, invers e ceva mai delicat, căci parfumurile feminine pot fi uneori prea dulci ori prea florale pentru a putea fi purtate de un bărbat. Dar un parfum unisex  ar fi compromisul perfect. Ar putea fi o achiziție comună, ca… săpunul. Și în ciuda faptului că l-ai împărți cu partenerul tău, nu înseamnă că veți mirosi la fel: parfumurile au acest dar de a interacționa cu feromonii și căldura naturală a corpului pentru a emite un parfum cu adevărat unic, personalizat — astfel încât niciun purtător să nu miroasă ca altul.

Skin on skin

Parfumul Armani/Prive Cuir Zerzura (EDP 100 ml, 1.249 lei, la Douglas) recreează atmosfera enigmatică a oazei mistice Zerzura, o zonă fascinantă, înconjurată de o mare de nisip și stâncă, transpusă olfactiv printr-un contrast puternic între notele de vârf de mandarină și o bază senzuală caldă de piele și vanilie, îmbinate armonios într-un elixir oriental fascinant.

 

Nume de cod: Fatal

Atelier Cologne a creat Vetiver Fatal Cologne Absolue (100 ml, 585 lei) îmbinând vetiver din Haiti, floarea de portocal din Tunisia și lemnul de cedru din America, pentru a obține un parfum strălucitor și proaspăt, lemnos și răcoros, pe placul femeilor care-și doresc ceva unic, sau bărbaților care preferă ceva fresh.

 

Jurnal de călătorie

Ultima creație Byredo, Mumbai Noise EDP (50 ml, 660 lei) este despre „puterea copleșitoare” a unui loc diferit, cu o încărcătură senzorială aparte, redată olfactiv prin asocierea de ingrediente contrastante, având în vârf Davana, note de mijloc de cafea și boabe de tonka, iar la bază acorduri de labdanum și santal.

„De la o vârstă fragedă, aproape imediat ce m-am născut, călătoream adesea în India pentru a petrece timp cu bunica mea în Chembur, Mumbai. Am amintiri din copilărie foarte vii despre experiențele mele acolo — și, după ce a trecut ea, abia la 20 de ani am revenit. Când am făcut-o, arăta extrem de diferit — dar totuși mi se părea extrem de familiar. Cu Mumbai Noise, am vrut să exprim această idee: să prezint o explorare a orașului astăzi, ancorată în amintirile mele din trecutul său. ”

Ben Gorham, fondator și director de creație, Byredo

 

Floral extravagance

Yves Saint Laurent este cel care a modernizat imprimeul floral, iar în acest parfum unisex din colecția Le Vestiaire des Parfums, Supreme Bouquet (750 lei) tuberoza opulentă este ca un model floral bogat iar delicata floare de Ylang Ylang reprezintă un fond floral mai delicat, în vreme de fondul este asigurat de note de cacao, piele de căprioară și OUD negru.

Efectul Madeleine

Parfumurile Maison Margiela Replica redau olfactiv momente precise în spațiu și timp, iar Autumn Vibes (100 ml, 463 lei) evocă un moment pur de evadare și contemplare în inima unei păduri de toamnă, în care poți auzi foșnetul frunzelor colorate și al ghindelor atunci când pășești și poți simți aerul proaspăt.

 

Vintage revenge

Inspirat de personajul Hamlet al lui William Shakespeare ineditul parfum Novellista Velvet Dusk EDP (75 ml, 415 lei, Notino),  debutează cu tonuri vivace de bergamotă, mandarine și grepfrut, combinate cu prospețimea frunzelor de violetă. Apoi, se insinuează tonurile profunde de vetiver și de nucșoară, cu un strop de tutun, pentru ca la final, aromele delicate de ambră și de mosc să desăvârșească compoziția, prin fuziunea perfectă cu cedrul.

 

Nonconformism

Tot ce putem spune despre parfumul Prada Olfactories Day for Night (EDP 100 ml, 1.220 lei) este că nu se încadrează în niciun tipar, dar subliniază cu măiestrie personalitatea celui care îl folosește.  Conține note de patchouli, chihlimbar, piele și mosc, într-un mix oriental fascinant pe care-l poți purta în orice moment al zilei.

 

Statement niche

Legendarul Yohji Yamamoto prezintă colecția de parfumuri de nișă YOHJI DNA (999 lei, exclusiv la Marionnaud), unde fiecare parfum reflectă valorile mărcii și reprezintă un element al ADN-ului său. Parfumurile sunt concepute pentru a vorbi de la sine prin impactul diferitelor note ce caracterizează parfumurile, denumite sugestiv Mode Zero, Darkness, Deconstruction, Avant-Garde sau Paradox.

 

1+1 fac… unul

După câteva cupluri de parfumuri, brandul Zadig & Voltaire lansează This is Us! (EDT 50 ml, 219 lei), un parfum lemnos aromatic ce reunește note de vanilie, mosc și santal, ca o pătură de cașmir (un alt ingredient prezent în formula parfumului) sub care se cuibăresc doi îndrăgostiți.

 

Pure chemistry

Cu note de mandarine, trandafiri, flori albe, vanilie, santal și OUD, Zarko Perfume Cloud Collection no.3 EDO (1.233 lei, la Douglas), este mai întâi un ritual și apoi un parfum – recipientul trebuie agitat câteva secunde pentru a obține un lichid lăptos, pentru ca apoi formula să se separe și să facă moleculele de parfum să sclipească în lumină.

Citește și: Air Dry sau Hair Dry? Aceasta-i întrebarea…

Foto: iStock, PR.

Nici un comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicata.