Mituri despre sprancene

By  | 

 

 

MIT: Sprâncenele trebuie să fie „la modă”!

FALS! Dacă ai văzut la câteva persoane sprâncene abia sesizabile (graţie creionului) sau, dimpotrivă, conturate cu negru-tăciune, nu înseamnă că toată lumea trebuie să se conformeze modelului, chit că tendinţele spun că se poartă! În primul rând, forma lor este adaptată „din fabricaţie” figurii tale (excepţiile sunt destul de rare), tot ce ai de făcut este să smulgi firele care ies din rând, pentru a obţine un contur cât mai precis. Apoi, creionul pentru sprâncene trebuie doar să umple discret golurile şi să definească conturul, nu să le facă să pară desenate cu markerul.

 

MIT: Reperele sunt doar pentru „începătoare”!

FALS! Am putea spune că pensatul este mai mult o chestie tehnică, decât o artă! Reperele – colţul nasului, unghiurile ochilor şi irisul – sunt sfinte în obţinerea formei perfecte şi garantează faptul că aceasta se va şi potrivi formei feţei tale. Respectă aşadar regulile şi lasă un răgaz de 2-3 săptămâni între şedinţele de pensat.

 

MIT: Culoarea sprâncenelor trebuie să fie identică cu cea a părului!

FALS! Trebuie, într-adevăr, să nu se îndepărteze prea tare, dar în nici un caz n-ar trebui să îţi faci sprâncene „platinate” sau roşu aprins… Diferenţa de nuanţă între păr şi sprâncene ar trebui să fie cu cel mult 2-3 tonuri mai închis sau mai deschis, după caz! Totodată, dacă ai de gând să-ţi schimbi culoarea părului acasă sau te vopseşti singură, n-ar trebui să-ţi colorezi singură sprâncenele; mergi la salon!

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *