Indrazneste o schimbare de look

By  | 

Mese indraznete

Citeva suvite colorate in roz si bleu? Cam… punk, dar deloc nepotrivit cu stilul tau elegant. E opinia hair-stilistului newyorkez Garren, autorul coafurilor prezentate in colectia Anna Sui.

Cum se face

Prinde suvitele la intimplare; nu trebuie sa arate ca si cum te-ai fi straduit prea tare.

Exista doua variante de suvite artificiale: cele care se prind cu niste clestisori de par, pe care le poti scoate foarte usor, si cele care se lipesc cu un clei special, prin incalzire (in saloane), dar care sint atit de bine prinse, incit ramin fixate oricit de des ti-ai peria parul. De asemenea, iti poti procura spray-uri colorate speciale care se aplica direct pe par si se indeparteaza la dus.

Pentru a fixa mesele artificiale (cu niste clame), separa parul de pe crestet si prinde-l cu un cleste, apoi „plaseaza” suvitele colorate imediat sub aceasta „sectiune”, cit mai aproape de radacina.

Daca ai firul de par moale si alunecos, tapeaza-l la radacina, aplica mesa si pulverizeaza putin spray fixativ. Acum poti sa eliberezi „sectiunea” de pe crestet – aceasta va masca zona unde au fost prinse mesele – si sa-ti treci usor mina prin par pentru a integra suvitele colorate.

Cum se… desface

Daca iti vopsesti cu spray-ul citeva suvite, e cel mai simplu… la dus vor disparea. Daca vopseaua este rezistenta, iar parul tau e deschis la culoare, o poti indeparta mai bine cu otet. Dupa spalare, foloseste neaparat un balsam (de preferat, unul fara clatire). Tot cu balsam poti indeparata si mesele artificiale care s-au incurcat in parul tau natural.

Buze electrizante

Rujurile in culori vii arata… delicios, iar tu te simti mai sexy inca din clipa in care aplici unul pe buze. Alege rozuri aprinse, fuchsia sau culoarea zmeurei. Ele pun in valoare nuanta pe care tenul tau a capatat-o peste vara, la plaja.

Cum se face

Uita de aplicarea rujului direct pe buze; foloseste-ti degetul pentru a pune culoarea in centrul buzelor, apoi intinde-l pe toata suprafata lor; va arata mult mai real si mai aprins, spun specialistii. Pentru a-i asigura rezistenta la transfer, va trebui sa-ti pregatesti buzele inainte de aplicarea a rujului.

Exfoliaza-le cu ajutorul unui prosop umed, apoi aplica un balsam – sau incearca Bourjois Duo scrub & baume, 39 lei, prevazut cu o mini perie pentru exfolierea buzelor si cu un balsam hidratant. Estompeaza balsamul cu un servetel, apoi aplica rujul pe deasupra.

Cum se… desface

Pentru a scapa rapid de culoare, fara sa-ti agresezi buzele, foloseste un demachiant pentru ochi – sub forma de servetele sau discuri impregnate. Uleiurile fine vor sterge pigmentul fara a-ti usca buzele. Continua prin a-ti hidrata buzele aplicind o crema pentru ingrijirea buzelor.

Coafura bufanta

O coafura cu volum arata ca esti o tipa eleganta, dar care nu se teme sa iasa din tipare din cind in cind. Te-am ghicit, nu-i asa?

Cum se face

Vei incepe prin a-ti tapa podoaba capilara. Mai intii te ocupi de partea de sus a parului, pe are o vei prinde in virful capului, urmind sa tapezi in primul rind partea de la ceafa pina aproape de crestet.

Pentru rezistenta, aplica inainte o cantitate mica de fixativ. Dupa ce ai obtinut volumul dorit, elibereaza partea de sus a parului si piaptana-l usor spre spate, ca si cum ai vrea sa-l prinzi intr-o coada putin mai sus de ceafa.

Foloseste agrafe pentru a-l fixa, astfel incit sa-i pastrezi volumul rezultat. „Finiseaza” cu spray fixativ pulverizat de la distanta.

Cum se… desface

Evita sa astepti pina dimineata pentru a-ti descurca parul. Ia masuri indata ce te intorci de la distractie. Aplica un balsam fara clatire diluat cu apa si trece-ti miinile prin par pentru a descurca suvitele tapate. Dimineata, la dus, iti vei elibera parul si scalpul de toata incurcatura, si nu vei mai fi nevoita sa te chinui cu descurcarea suvitelor. Daca te trezesti tirziu si nu ai timp sa te speli pe cap, va fi suficient sa-l perii putin si-apoi sa-l stringi in coada.

Genele lungi de tot

…iti dau un aer romantic si sofisticat mai ales seara.

Cum se face

Nu exagera in privinta lungimii lor, sa nu te… „travestesti”. Foloseste o pensula de tus de pleoape pentru a trasa o dunga de adeziv pe marginea genelor false, lasa sa se usuce timp de 30 de secunde, apoi aplica-le cu atentie peste genele tale naturale, fixindu-le cu ajutorul unei cozi de pensula pentru machiaj. Aplica o mascara.

Nu esti inca decisa sa apelezi la gene false? Atunci pune-le in valoare pe cele naturale. Foloseste capatul periei de la mascara pentru a-ti incarca genele, apoi inlatura surplusul.

Cum se… desface

Inmoaie doua dischete demachiante intr-o lotiune pentru demachierea ochilor si buzelor (poti folosi si ulei de masline), si acopera-ti ochii cu ele pentru citeva secunde. Daca optezi pentru un demachiant hidratant sau ulei, grasimea acestora va neutraliza adezivul genelor false si le vei putea indeparta cu usurinta.

Unghii greu de ignorat

Fetele petrecarete nu admit sa iasa in club fara o manichiura impecabila si, mai ales, speciala. Cu cit nuanta aleasa e mai „imprevizibila”, cu atit va fi mai usor de remarcat.

Cum se face

Nu te zgirci cu timpul tau si mai ai rabdare doua minute, cit sa aplici o baza cu vitamine pentru unghii. Astfel, vei evita patarea unghiilor, indiferent ce culoare ai alege pentru a le vopsi.

De asemenea, baza iti va proteja unghia si va asigura o aplicare fara cusur a lacului.

Iti propunem o manichiura indrazneata: foloseste o culoare inchisa – violet, negru sau visiniu inchis – si, apoi, vopseste-ti virfurile (exact ca la stilul French) cu un lac cu particule stralucitoare sau intr-o nuanta metalica (maro ciocolatiu cu auriu metalizat sau roz fuchsia cu alb-crem).

Cum se… desface

Lacul de unghii cu particule sclipitoare e foarte greu de indepartat (dar extrem de util daca vrei sa-ti acoperi si protejezi o unghie rupta si lipita), asa ca vei avea nevoie de un dizolvant pe baza de acetona.

Imbiba un tampon demachiant cu dizolvant si tine-l citeva secunde pe fiecare unghie, pentru ca sclipiciul sa se desprinda. Cu siguranta, va fi nevoie sa revii cu o a doua „demachiere”, sa-ti speli bine miinile si sa aplici un tratament pentru unghii.

Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *