Hot trend: parul ”curcubeu”

By  | 

Părul vopsit în nuanţe de curcubeu reprezenta cândva un semn de rebeliune iar acum este pur şi simplu cool. Trendul a fost preluat nu doar pe podiumurile prezentărilor de modă ci şi în rândul vedetelor de peste Ocean şi de la noi. Ultima cântăreaţă care a adoptat acest look, într-o variantă destul de cuminte am spune, este Ke$ha. 

Fie că este vorba de o culoare puternică şi uniformă, fie de câteva şuviţe rebele sau de extensii pe care le poţi purta doar atunci când vrei, părul ”curcubeu” este fun şi cool. O vedetă a cărei culoare a părului o admirăm este nimeni alta decât Kelly Osbourne, care menţine de ceva vreme o nuanţă pastelată de mov. 

Rebela Avril Lavigne poartă doar câteva şuviţe ”curcubeu” şi arată grozav. Îţi sugerăm, totuşi, să mergi la un salon profesionist dacă vrei să obţii un look cât mai reuşit. Cât despre mentenenţă tot la salon este indicat să mergi ca să păstrezi culorile vii.

Majoritatea vedetelor au avut perioade ”curcubeu”: Katy Perry şi-a vopsit părul albastru şi roz perioade lungi de timp iar Rihanna a adoptat un roşu puternic. Alte vedete, precum Lady Gaga şi Nicky Minaj au apelat la peruci pentru a nu-şi agresa prea tare părul. La câte schimbări de look extreme au avut cele două este de înţeles!

Nu îţi sugerăm să adopţi şi tu acest trend doar pentru că vedetele o fac, ci pentru că este o schimbare de look curajoasă şi spectaculoasă, mai ales dacă este făcută de un profesionist. Culorile ”curcubeu” sunt culorile diferite de culorile naturale ale părului: roşu, albastru, verde, roz, mov.

Ai încercat vreodată să îţi voseşti părul ”curcubeu”?

Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *