De ce alegem cosmeticele bio si naturale?

By  | 

Când au început să apară produsele naturale, bio, organice, majoritatea le-am privit ca pe o fiţă, trebuie să recunoaştem. Eram suficient de mulţumiţi de produsele noastre tradiţionale cât să nu simţim nevoia de schimbare. În ultimii ani însă mi s-a demonstrat că nu e chiar aşa.

Nu sunt o militantă a curentului bio, vreau să fie clar din start acest aspect. Însă am descoperit multe produse eficiente, delicate, blânde şi  per total îmi doresc să am un stil de viaţă mai curat şi mai sănătos, aşa că îmi place să descopăr mereu branduri şi produse noi, mai ales în domeniul frumuseţii.

Care sunt diferenţele dintre produsele bio şi cele tradiţionale?

În primul rând produsele cosmetice bio sunt formulate cu ingrediente naturale – unturi, uleiuri şi extracte vegetale, din surse controlate. Agricultura bio presupune urmărirea culturii în toate fazele sale, fără intervenţii inutile asupra creşterii şi dezvoltării ei. E o garanţie a unui material brut mai “curat”, lipsit de intervenţii chimice (pesticice, substanţe de fertilizare, organisme modificate genetic).

Produsele bio şi naturale sunt lipsite adesea de coloranţi, conservanţi puternici şi arome artificiale. Asta înseamnă în sine formule simplificate, însă care au un termen de garanţie mai scurt, chiar şi arome mai puţin plăcute. Iar când spun plăcute mă refer la aromele cu care cosmeticele noastre tradiţionale ne-au obişnuit. Esenţa  naturală de trandafir, de exemplu, are o aromă mult mai vegetală, de pământ umed, faţă de aroma dulce pe care o întâlnim în parfumuri, de exemplu.

Adesea cosmeticele naturale au şi texturi diferite de produsele tradiţionale. Gelurile de duş pot fi mai lichide, pentru că se optează pentru eliminarea gumei guar, de exemplu, care are efect de gelificare. Cremele pot fi solide la temperatura camerei atunci când se folosesc unturi vegetale în formulări, topindu-se la contactul cu pielea. Untul de shea, cel de cacao, chiar şi uleiul de cocos sunt solide la temperaturi de 25-30 de grade, însă la temperatura corpului devin uşor de utilizat.

Care sunt avantajele produselor bio, naturale şi organice

În primul rând, riscurile de reacţii alergice scad. Faţă de substanţele compuse într-un laborator, ingredientele naturale sunt mai bine acceptate în general de corp. Asta nu înseamnă însă că nu pot exista deloc alergii. Fiecare organism are propriile reacţii şi natural nu înseamnă neapărat hipoalergenic.  Eu, spre exemplu, am o alergie uşoară la lavandă şi nu pot folosi lăptişor de matcă în concentraţii foarte mari.

Faptul că originea materiei prime este controlată permite folosirea ingredientelor de o calitate înaltă. Asta înseamnă şi o cantitate mai mică de materie primă,  însă o etichetă bio înseamnă de multe ori o garanţie a calităţii ingredientelor. În plus, cosmeticele bio sunt eco-friendly, concepute cu grija pentru planetă şi mediul înconjurător în gând.

Cosmeticele bio se bazează de multe ori pe proprietăţile plantelor descoperite în medicina alternativă. Un singur ingredient poate avea proprietăţi de vindecare, hidratare şi nutriţie pentru piele, îngrijind astfel epiderma din mai multe unghiuri.

Produsele bio nu sunt testate pe animale şi reprezintă în sine alegerea unui stil de viaţă mai sănătos, mai curat, cu grijă pentru natură şi mediul înconjurător. Sunt alternative pe care le putem alege nu numai pentru beneficii, dar şi pentru ceea ce reprezintă – un viitor mai sigur şi mai curat.

Tu ce părere ai despre produsele bio, eco şi organice?

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *