Cum ţii sub control rozaceea

By  | 

Rozaceea afectează aproximativ un million de români. Aceasta afectiune se manifestă printr-o piele hipersensibilă, roşie, iar in cazuri mai grave prezintă arsuri, edeme sau umflături.

Cauzele şi soluţiile de tratament încă nu se cunosc cu exactitate, dar cercetările au dus la descoperirea unor tratamente care să ţină sub control această afecţiune.

Rozaceea poate fi moştenită genetic, se poate declanşa în urma unei naşteri sau din cauza stresului, iar persoanele predispuse sunt acelea cu pielea deschisă la culoare. Cauzele care pot agrava rozaceea sunt alcoolul, temperaturile extreme, stresul, alimentele picante, expunerea excesivă la soare şi chiar lactatele.

Cel mai important aspect pentru prevenirea rozaceei este protecţia. Pielea are nevoie de protecţie UV. Razele soarelui pot dilata vasele capilare şi acestea se pot sparge. De asemenea o piele arsă de soare este mult mai predispusă la sensibilitate şi rozacee. De protecţie avem nevoie şi împotriva factorilor de mediu. Poluarea şi radicalii liberi sensibilizează pielea în timp ce anumiţi paraziţi pot provoca acneea rozacee.

Un exemplu de protecţie poate fi: Repechage Mineral Face Shield care ne oferă protecţie completă atât pentru zona feţei cât şi a corpului. Nu conţine apă, nici uleiuri, de aceea este o soluţie potrivită pentru orice tip de ten. Consistenţa este dată de alga Laminaria Digitata, iar conţinutul crescut de oxid de zinc oferă protective SPF echivalentă cu 30. Aplicat pe piele creează o finisare mată, de aceea poate constitui o excelentă baza de machiaj.

Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *