Cum sa ai par mai lung in scurt timp

By  | 

Blake Lively, Lauren Conrad si Kim Kardashian au foarte multe in comun. In afara de faptul ca bombele sexy se inscriu in noul val de supervedete, cele trei au impus un nou stil cu suvitele lor lungi pana in talie, ceea ce ne face si pe noi sa ne dorim un par lung care sa creasca rapid.

In timp ce realitatea poate fi frustranta – parul creste cu putin peste un centimetru pe luna -, expertii sunt de acord ca o alimentatie corecta, ajutata de suplimente alimentare si tehnici de ingrijire a parului, te ajuta sa impulsionezi rezultatele.

Fa aceste mici schimbari (sau alege niste extensii superbe) si priveste cum suvitele tale incep sa semene cu cele ale printeselor din povesti.

Adevar sau fictiune: Daca imi tai parul, acesta creste mai lung?

Nu… si da. O mica ajustare nu va face ca parul tau sa creasca mai repede, spune Philip Kingsley, autorul cartii Biblia Parului, dar te poate ajuta sa-ti atingi scopul.

„Varfurile unui par care atinge umerii au deja o vechime de un an si, cel mai probabil, sunt deteriorate”, spune stilistul Kim Serratore.

Daca nu le tunzi regulat pentru a-ti mentine parul sanatos, atunci cand o vei face, vei fi nevoita sa tai mai multi centimetri deodata.

Doua ritualuri in stilul Ileana Cosanzeana

Folosirea excesiva a produselor de par (care blocheaza foliculii) si a aparatelor pe baza de caldura care iti deshidrateaza parul nu fac decat sa incetineasca cresterea.

Lupta impotriva „pagubelor” cu aceste trucuri homemade, aplicate o data pe saptamana. Pentru un scalp curat: amesteca o parte hamamelis si o parte apa de gura (astringentii inlatura reziduurile).

Toarna continutul intr-un recipient-spray si pulverizeaza-l pe scalp. Maseaza cinci minute si apoi clateste.

Pentru suvite puternice si hidratate: incalzeste o cescuta de ulei de masline (atentie, trebuie sa fie doar caldut, nu incins). Toarna-l pe parul umed, de la radacina pana la virfuri. Infasoara capul cu un prosop si lasa sa actioneze 20 de minute. Apoi clateste, samponeaza si aplica balsam pentru a mentine hidratarea.

(Sursa: Philip Kingsley, expert in problemele parului si scalpului)

Nutrientii de care ai nevoie

Probabil asociezi acidul folic cu femeile care vor sa devina mame si sunt nevoite sa apeleze la el. Dar acest ingredient mai are si alt rol: „iti ajuta corpul sa produca cheratina, proteina din care este facut parul”, spune endocrinologul Eva Cwyar.

Asa ca da fuguta la farmacie si cumpara-ti un supliment pentru cresterea parului care contine atat acid folic, cat si „cocktail-uri” de nutrienti pro-crestere precum zinc, biotina sau fier. (Verifica eticheta: fiecare dintre acestea ar trebui sa-ti asigure 100% din necesarul zilnic, spune nutritionistul Keri Glassman.)

Si acum, reevalueaza-ti dieta. „Schimbarea numarul unu pe care ar trebui s-o faci este sa maresti doza zilnica de proteine”, spune Kingsley.

El sugereaza doua portii zilnice de oua, branza de vaci, peste, pui sau curcan. Daca tot suntem la acest capitol, renunta la prostul obicei de a sari peste micul dejun. Corpul tau are cea mai mica doza de energie dimineata – este important din moment ce foliculii au nevoie de energie pentru a produce par.

Mananca ceva odata la fiecare patru ore – alunele, fasolea, legumele verzi si somonul sunt adevarate miracole pentru podoaba capilara.

Pasul care merita toata atentia

Aplica o masca de par, pentru cinci minute, o data sau de doua ori pe saptamana. Ingredientele mastii – aloe vera, miere, vitamina E – hidrateaza si confera parului o textura naturala, reducand riscul de rupere a firului de par.

Mici gesturi care stimuleaza cresterea

Daca parul tau creste foarte incet sau ajunge pana la o anumita lungime si apoi stagneaza, vei vrea sa iti exfoliezi scalpul zilnic si sa iti „dadacesti” podoaba capilara. Iata de ce.

1. FREACA SI EXFOLIAZA
Nu te-ai multumi doar sa-ti introduci fata sub un robinet pentru a o curata, nu-i asa? La fel si scalpul tau are nevoie de ceva mai mult. Firele noi de par au probleme in a se strecura printr-un strat de murdarie, ulei si celule moarte”, spune Kingsley, care sugereaza masarea energica a scalpului cu o perie de par sau cu degetele timp de doua minute inainte de baie.

2. RASFATA PARUL
Alege sampoane si balsamuri care contin substante hidratante ca untul de shea sau uleiul de avocado. Ele iti asigura portia zilnica de hidratare – cheia cresterii, din moment ce parul casant si deteriorat se rupe inainte de a apuca sa creasca lung, spune dermatologul Paradi Mirmirani.

3. RECONSIDERA-TI RUTINA DE STYLING
Caldura (de la aparate) si frictiunea (de la perii) pot sa iti distruga cuticulele sau stratul protector al scalpului, facand parul sensibil. Foloseste un pieptene cu dintii rari, spray-uri cu protectie impotriva caldurii inainte de coafare si fa din ziua de duminica o zi lenesa.

„Renuntand la uscatorul de par sau la placa macar o data pe saptamana, te poate ajuta foarte mult”, spune Serratore.

Pentru niste bucle lejere, impleteste-ti parul atunci cand este ud; desfa-l atunci cand este uscat.

Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *