Cum îți poți păstra frumusețea? Tu deții controlul asupra vieții tale!

By  | 

Femeile sunt conștiente de faptul că trec anii, că apar semne de îmbătrânire, dar nu le este frică de înaintarea în vârstă. Ele reușesc să accepte ideea de îmbătrânire și continuă să se simtă tinere. Nu este vorba despre nimic special, ci de simplul fapt că femeile nu se dau bătute, ele se simt puternice deși treptat încep să observe că își pierd din mobilitate, din energie și tinerețe.

Femeile știu să-și păstreze frumusețea interioară, nu doar visează la pace și la armonie. Multe dintre ele ajung la un moment dat să aibă relații dificile dar nu fac din asta o dramă. Ele renunță în final la relațiile stresante care par să le afecteze starea interioară și de sănătate. Astfel scapă de durerea creată de acestea, fie că este vorba despre o durere fizică, cognitivă sau emoțională.

Femeile au atitudine și aceasta constă în faptul că sunt încrezătoare și recunoscătoare de lucrurile frumoase din viața lor. Nu se gândesc la faptul că îmbătrânesc și acesta ar fi un lucru negativ pentru ele. Dacă le apar riduri pe față nu fac din asta o dramă. Cred că au ajuns la maturitatea când sunt mai atente la alimentație, la stilul de viață, la anumite excese pe care în tinerețe nici nu le considerau ca fiind nocive pentru sănătatea lor.

În secolul XXI, femeile reușesc să fie mulțumite cu ce au și încearcă mereu să-și îndrepte energia spre atingerea unor obiective realiste, care pot fi posibile. Așa cum spunea renumitul scriitor Charles Lamb – „În viață este bine să fii mulțumit cu ce ai, dar să continui să visezi la multe.”

Ce fac femeile care știu să trăiască frumos? Sunt atente la viața lor, sunt conștiente de valoarea lor, sunt încrezătoare, fac alegeri adecvate pentru a-și menține sănătatea. Un lucru este sigur! Femeile nu-și permit după o anumită vârstă să mai dea dovadă de neglijență sau să ducă un stil de viață neechilibrat. Acum când corpul lor nu mai este ca în tinerețe, ele știu că este momentul să aibă mai multă grijă de sănătatea lor, să se conecteze la corpul lor și să-și asculte intuiția în ceea ce privește alegerile pe care le fac pentru a trăi frumos.

Fiecare femeie are anumite standarde, strategii care sunt în principal educative, formative și care depind foarte mult de vârstă. Cea mai importantă dintre ele are legătură cu capacitatea fizică și intelectuală. Grija față de propriul corp și sănătatea organismului în tinerețe era aproape inexistentă. Acum însă grija față de sănătate este pe primul loc deoarece femeile își doresc ca viața pe care o au, să o trăiască la maximum. Aceasta înseamnă să-și păstreze corpul sănătos și starea de spirit bună.

Femeile își fac un scop din a trăi viața cât mai frumos. Își doresc să fie liniștite, relaxate, încrezătoare, fericite. Chiar dacă este greu să atingă fericirea, ele se străduiesc să gestioneze în așa fel lucrurile, astfel încât acestea să funcționeze așa cum își doresc. Acum fac alegeri mai bune, caută oameni care le oferă o stare de bine, sentimente frumoase, care le ajută să aibă o stare de armonie. Ele se gândesc mai mult înainte de a lua o decizie, pentru a nu greși, pentru a face cele mai bune alegeri pentru ele.

Sfaturi de la femeile care au ajuns să se simtă extraordinar:

  • Oamenii trebuie evitate situațiile stresante și nutriția de proastă calitate.
  • Zilnic este necesar să facă mișcare, o activitate fizică la alegere: înot, alergare, yoga, exerciții de fitness, stretching, sau pur și simplu o plimbare la aer curat. Prin mișcare, corpul devine mai rezistent, iar starea interioară mai bună. Prin sport corpul se mișcă, sunt eliberate endorfinele, iar astfel se obține o stare de bine în interior.
  • Orice persoană trebuie să fie atentă să doarmă 8 ore pe noapte.
  • Pe cât posibil trebuie evitate conversațiile stresante, care te secătuiesc de energie.
  • Oamenii trebuie să aibă deschidere spre lucruri noi, să scape de tipare și obiceiuri proaste.
  • Zilnic trebuie să bea minim 2 litri de apă. Celulele corpului au nevoie de apă proaspătă.
  • Mâncarea trebuie să fie sănătoasă, aleasă cu atenție. Nu trebuie să lipsească alimentele proaspete care oferă energie corpului.
  • Fiecare persoană trebuie să fie încrezătoare, conștientă de valoarea ei.
  • Cel mai important lucru în viață pentru o persoană este să aibă încredere în ea, în instinctul ei. Cu siguranță niciodată nu va da greș, dacă va avea încredere în ceea ce crede, simte, în instinct. Dacă va da greș cu ceva, va ști că a făcut ceea ce a crezut atunci că este mai bine pentru ea.
  • Fiecare om trebuie să fie determinat, să fie convins că poate reuși în ceea ce și-a propus. Dacă determinarea este mare poate obține rezultate bune. Ideea este să depună efort pentru a-și schimba viața în bine, iar dacă face asta zi de zi cu pași mici, va observa că are o stare de bine în fiecare zi. Când corpul este sănătos, mintea clară și creierul funcționează bine, ai senzația că ai mai multă energie și simțurile sunt în alertă. Printr-un stil de viață sănătos scapi de stres și poți fi mai echilibrat. Dacă alegerile sunt bune, ele ne pot duce într-o direcție bună.

Indiferent de vârsta pe care o au, femeile nu renunță să fie mereu frumoase, atractive, sexy, puternice și sănătoase. Orice om trebuie să facă asta, să-și păstreze corpul curat, puternic și sănătos.

Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *