Cum iti aplici singura gene false?

By  | 

Dacă ţi-ai dori să-ţi pui gene false dar nu îndrăzneşti, crezând că este mult prea dificil, ai noroc. Lauren Cosenza, makeup artist, îţi spune pas cu pas ce trebuie să faci ca să-ţi aplici singură gene false. 

De ce ai nevoie:

1.Gene false

2.Foarfecă

3.Gel pentru lipit

4.Pensetă

5.Rimel

Pasul 1. Măsoară genele în comparaţie cu ochiul tău. După ce ţi-ai aplicat fardul de pleoape, dar înainte de a-ţi contura ochii, pune banda de gene false peste genele tale naturale şi vezi să nu fie mai lungi decât pleoapa. 

Pasul 2. Dacă genele false sunt mai lungi decât pleoapa, taie cu foarfeca ce e în plus. Taie partea care ar veni în colţul exterior al ochiului. În partea interioară genele sunt mai scurte şi mai rare, devenind din ce în ce mai lungi şi mai dese spre exterior.

Pasul 3. Aplică gelul pentru lipit pe banda de gene false.

Pasul 4. Lasă gelul pentru lipit să se usuce puţin. Pentru o aplicare rapidă şi sigură e nevoie ca gelul să fie puţin uscat. Ţine genele false cu o pensetă şi suflă uşor timp de 5 secunde.

Pasul 5. Aplică genele false. Poziţionează penseta la mijlocul pleoapei şi lasă uşor banda de gene false peste genele tale naturale. Foloseşte-te de degete pentru a aplica puţină presiune pe genele false, astfel încât să se prindă cât mai bine.

Pasul 6. Aranjează genele folosindu-te de degetul mare şi cel arătător, pentru a le amesteca pe cele false cu cele naturale. 

Pasul 7. Aplică rimel. Aplică rimelul şi fixează în acest fel genele false şi pe cele naturale, scoţându-le în evidenţă.

Pasul 8. Conturează-ţi ochii. Acum e momentul să aplici eyelinerul. Cu ajutorul lui ascunzi zona de îmbinare a genelor false cu pleoapa iar gelul de lipire va fi astfel acoperit. 

Nu e greu deloc! Încearcă şi tu şi spune-ne dacă ai reuşit!

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *