Cum alegi și aplici fardul de obraz

By  | 

Iubirea plutește în aer zilele astea, iar fiorii dragostei îți înfloresc bujorii din obraji! Mă rog… dacă nu se întâmplă chiar așa, poți crea efectul lesne cu fardul de obraz.

 

 

Pasul 1

Mai întâi găsește nuanța potrivită. Fardul de obraz nu este un produs care se potrivește oricui – folosește-ți pielea pe post de etalon pentru a descoperi cea mai flatantă nuanță.

  • Dacă ai ten mediu. Nuanța „peach” are dozarea perfectă de tonuri de bej cu aspect natural și rozuri strălucitoare potrivite pentru tine.
  • Dacă ai ten deschis. Rozurile ca guma de mestecat îți vin tare bine, fiind tonuri deschise, fără să contrasteze cu subtonurile albăstrii ale pielii.
  • Dacă ai ten măsliniu. Nuanțele de corai pun în valoare nuanțele aurii ale pielii tale ușor bronzate.
  • Dacă ai ten închis. Magenta are profunzime și nu va fuziona cu tenul tău închis la culoare.

 

 

 

Q: Cum fac să reziste?

A: Aplicarea în straturi e cheia. Mai întâi aștere un rând de blush cremă, acoperă-l cu pudră translucidă și apoi un strat de fard de obraz pudră, în nuanța similară blush-ului cremă, spune makeup artistul Sonia Kashuk.

 

Q: Ce fac dacă am aplicat prea mult?

A: Folosește o pensulă densă pentru a-l îndepărta sau pentru a-l estompa aplicând pe deasupra o pudră translucidă, care va atenua din intensitatea nuanței, sugerează Kashuk.

 

Q: Pot purta blush și pudră bronzantă în același timp?

A: Poți și chiar ar trebui. Dar nu substitui blushul cu pudra bronzantă – pentru a obține un look radios identic natural, mai întâi aplică bronzerul, apoi un blush cu tentă rozalie.

 

Pasul 2

Obține nuanța ideală folosind un anumit tip de textură:

Pigment (tint). Aceste blush-uri lichide super-fine pătrund în mod natural în piele. PONT PROFI: O picătură se poate transforma într-o pată, deci folosește o pensulă pentru a dispersa culoarea rapid, spune Kerry Cole, makeup artist Becca.

Cremă. Cel mai bun prieten al începătoarelor într-ale blush-ului. Acesta se estompează ușor și poate fi aplicat treptat. PONT PROFI: Degetele lasă amprente vizibile, folosește și aici o pensulă, sugerează Kashuk.

Pudră-cremă. Simplitatea unei creme cu beneficiul rezistenței caracteristice pudrei. PONT PROFI: La fel ca în cazul blushului cremă ori lichid, aplică-l peste fondul de ten, dar pe sub pudra translucidă. Crema nu aderă bine dacă este aplicată la final, susține Kashuk.

Pudră mată. Se așterne uniform și anulează strălucirea feței. PONT PROFI: Folosește o pensulă pufoasă, spune Kashuk, o densitate redusă a perilor înseamnă mai puțin produs și mai mult control asupra aplicării.

 

Inspiră-te din look-urile de mai jos și fă-ți bujori în obrăjori cu fardul de obraz: 

 


Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *