Coafuri pentru parul lung: bobul fals

By  | 

Inspiraţi de apariţiile vedetelor pe covorul roşu am alcătuit pentru tine o galerie foto cu cele mai reuşite coafuri pentru părul lung: bob fals. Îţi iubeşti cosiţele lungi de Cosânzeană dar parcă ai mai schimba ceva la look-ul tău? Ia exemplu de la Cate Blanchett, Emma Watson şi celelalte vedete cu părul lung care au apelat cu succes la faux bob.

Cum să-ţi coafezi părul într-un bob fals (tutorial)

1. Ondulează-ţi părul şi fă-ţi cărarea în lateral. Dacă vrei să obţii mai mult volum poţi să îţi tapezi puţin părul.

2. Prinde-ţi o coadă joasă la spate cu un elastic de păr cât mai finuţ, de culoare cât mai apropiată de cea a părului tău având grijă să laşi câteva şuviţe desprinse în faţă.

3. Rulează părul din coadă spre interior astfel încât să nu se mai observe elasticul şi împinge cocul puţin mai sus, astfel încât să fie mascat.

4. Prinde cu agrafe cocul ascuns.

5. Trage uşor de păr astfel încât să te asiguri că este bine prins la spate dar şi pentru a elibera dintre şuviţele mai scurte. Pentru un look retro prinde-ţi bretonul în lateral cu o agrafă sau două la vedere.

6. Fixează coafura cu fixativ.

Şi ca să ne asigurăm că ne-am făcut înţeleşi, am căutat un tutorial video cât mai simplu care să vă înveţe cum să obţineţi cu minim de efort un bob fals singure, acasă.

 

Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *