Coafura wet look hair – tutorial

By  | 

În plus, e în mare vogă şi super potrivit pentru sezonul cald. Află cum obţii wet look hair fără să pari… transpirată sau, şi mai rău, să laşi impresia că ai părul gras.

Look-ul adoptat de Beyonce pe scenă cu ocazia Premiilor Grammy te poate convinge pe loc să te tunzi, să-ţi vopseşti părul blond şi să-l porţi ca şi cum ai dansat în ploaie, nu-i aşa? Mai ales că wet look hair se poartă, după cum o indică tendinţele sezonului, în show-urile Gucci sau 3.1 Philip Lim.

Sau poate te tentează stilul abordat în prezentarea Herve Leger din acest sezon, cu părul pieptănat pe spate. La fel de fascinat, dar ceva mai diferit, este look-ul propus în prezentările Rag&Bone şi Pragab Gurung: părul pieptănat „lins” şi cu textură rebelă la vârfuri. 

Orice variantă ai alege, uite cum obţii wet look hair:

Pasul 1. După spălarea şi hidratarea părului cu un balsam, clăteşte-ţi bine părul şi absoarbe excesul de apă cu un prosop, apoi aplică un produs fără clătire (balsam, spray sau ulei). Spre deosebire de o coafură „pe uscat”, acum chiar ai nevoie de puţin mai multă greutate (dar şi extra-umiditate) în păr.

Pasul 2. Aplică produsul de styling; ar trebui să ai unul cu un grad de fixare medie ori mare, pentru un plus de rezistenţă peste zi (umezeala din păr va dilua oricum produsul, deci nu vei avea parte de şuviţe apretate). Poţi folosi gel, spumă sau o cremă pentru coafat.

Pasul 3. Distribuie uniform produsul aplicat pe păr, folosind un pieptene cu dinţi rari. Dacă se împotmoleşte, încearcă să nu forţezi – masează uşor nodul cu puţin gel/cremă şi apoi piaptănă iar. Dacă alegi stilul cu părul lins în creştet, vei avea nevoie de o perie deasă cu care să-l „lipeşti” de scalp.

Pasul 4. Dacă alegi varianta texturată, răsuceşte-ţi tot părul într-un coc strâns la ceafă; astfel, dacă ai părul creţ, onduleurile se vor relaxa, iar dacă ai părul drept, vei căpăta o textură „messy”. Îndreaptă uscătorul spre coc timp de un minut, apoi eliberează-l. 

Tuşa finală. Aplică un spray pentru strălucire pentru a imita luciul apei pe şuviţe… nu-i aşa că arată super-real? Cu siguranţă wet look hair va fi trendul sezonului estival, deci e cazul să începem să exersăm!

 

Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *