7 mituri FALSE despre celulită

By  | 

 

Te lupți cu „coaja de portocală” de ceva vreme și nu reușești s-o înfrângi? În orice război, ca să câștigi războiul, este foarte important să știi totul despre dușman (inclusiv „legendele”), și astfel bătălia e ca și câștigată. Vei regreta doar… că nu știai toate astea  mai demult.

 

  1. E o chestie a „graselor”

Nimic mai fals. Mai bine de 85% dintre femei, indiferent de forma corpului lor, fac cunoștință cu celulită încă de pe la vârsta pubertății. Astfel, dacă ești slabă și stai cam prost cu circulația sângelui, te confrunți cu vreo dereglare hormonală sau ești super-stresată ori implicată în vreo dietă săracă în nutrienți, celulita e după colț la pândă. Și asta pentru că aceasta reprezintă de fapt o alterare a țesutului adipos (rezerva energetică a organismului), care presupune creșterea în volum a celulelor grase, acestea atrăgând după sine o deformare vizibilă a șezutului, deci și a pielii. De asta, e important să își faci anual analizele și să încerci să ai un stil de viață echilibrat.

  1. Apare doar pe zona dorsală

Nu credeam să spun asta, dar ar fi MINUNAT să fie așa… însă celulita nu lovește doar fundul, ci invadează coapsele, abdomenul și chiar brațele. Caută să iei măsuri încă de la primele semne, cu cât este mai avansată, cu atât este mai greu de ținut sub control.

  1. Dacă ții dietă, dispare

Imposibil. Deși adoptarea unui regim sănătos ar putea diminua aspectul celulitei, grație reducerii inflamării țesutului, ea nu poate dispărea. Totodată, o dietă restrictivă și săracă în nutrienți ar putea chiar avea efectul contrar, adică ar putea agrava situația, adâncind „gropițele”. Secretul stă, așadar, tot în echilibru. Și este important ca intervenția anti-celulită să atât internă (alimentație corectă, aport de apă), cât și externă (masaj, mișcare, ingrediente active).

  1. Scapi de ea doar cu sport, indiferent ce mănânci

Sportul ajută mult, e drept, dar dacă nu renunți la zahăr, alimente procesate, lactate, nu vei vedea rezultate lăudabile, deoarece fix aceste alimente favorizează (printre altele), apariția acestei afecțiuni. E ca și cum ai presupune că poți slăbi mâncând ceea ce îngrașă, dar nu se pune fiindcă faci sport. Ntz!

  1. Dai cu cremă și trece

Pe bune? Oricât de cunoscute, eficiente și active ar fi ingredientele dintr-un produs anticelulitic, nu pot acționa decât în contextul unei alimentații anti-inflamatoare și cu un stil de viață anti-sedentarism. În plus, nicio cremă nu va avea efect fără un masaj viguros, care să stimuleze circulația sângelui, favorizând astfel absorbția produsului și spargerea celulelor de grăsime.  În plus, căldura rezultată din fricțiunea creată prin masaj va activa ingredientele din formulă.

Execută întotdeauna mișcările în direcția inimii, ceea ce înseamnă că atunci când îți masezi picioarele, trebuie să o faci în sens ascendent, împotriva gravitației. Crește presiunea atunci când urci și apasă mai delicat când revii, favorizând astfel drenajul limfatic.

  1. O singură aplicare a unui produs ajunge

Nu prea. Fidelitatea e față de acest gest este importantă, însă este fapt dovedit că noaptea este cel mai bun moment pentru a acționa împotriva celulitei este noaptea. Acesta este și motivul pentru care s-au inventat cremele anticelulitice de noapte, cu o formulă mult mai concentrată decât cele de zi. Noaptea, când organismul este în repaos, e un moment bun pentru ca ingredientele active din creme să stimuleze microcirculația și deci eliminarea toxinelor.

  1. Soluția cea mai sigură este… liposucția

No way. Chiar dacă procedura cu pricina presupune aspirarea grăsimii, nu se aplică în cazul celulitei.  Caută soluții cu țintă precisă, de exemplu CelluSmoth, o intervenție ce presupune introducerea sub piele a unei canule extrem de subțiri -2 mm, printr-o incizie de aprox 2 mm, prin care trece o fibră optică ce ghidează fasciculul laser (acesta are o lungime de undă foarte bine stabilită încât să secţioneze benzile fibroase şi să elibereze țesutul din tensiunea produsă de acestea). Astfel, aglomerările de celule adipoase sunt distruse iremediabil, deci nu se vor mai reface. Sigur, ca în orice intervenție, este important să nu mai tot repeți greșelile de dinainte.

 


Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *