Ce trebuie să știi dacă îți vopsești părul în culori „ciudate”

By  | 

De ceva timp, multe femei au început să își vopsească părul în culori „ciudate”. Dacă și pe tine te tentează o astfel de schimbare de look, iată ce trebuie să știi.

Ne vopsim pentru că ni se pare că părul nostru natural are o nuanță prea banală, pentru că altă culoare ni s-ar potrivi mai bine, pentru că vrem să ieșim în evidență sau pentru că ne place să experimentăm. Indiferent care este motivul pentru care vrei să îți vopsești părul într-o culoare pe care mulți o consideră ciudată, trebuie să ții cont de câteva lucruri înainte să faci acest pas.

Am avut de-a lungul timpului părul brunet, blond, roșcat, mov, mov-rozaliu, verde, albastru, nu m-am decolorat sau vopsit niciodată la salon, am părul foarte sănătos, moale și plin de viață, iar sfaturile pe care le vei citi în continuare vin din experiență personală.

Trend nou in vopsirea parului: par in culorile apusului

Pentru început, dacă alegi o culoare precum albastru trebuie să accepți faptul că multă lume se va holba la tine pe stradă. Nu își vor opri privirea la tine pentru 5 secunde, ci se vor holba ca la un extraterestru chiar dacă sunt conștienți de faptul că îi vezi. Copiii vor fi simpatici și te vor admira, bătrânele îți vor face complimente, unele persoane te vor întreba cu ce te-ai vopsit, dar cei mai mulți doar se vor holba. Poate deveni deranjant la un moment dat, dar trebuie să știi la ce să te aștepți.

Acum să vorbim puțin despre îngrijirea părului. Da, șansele să ai părul deteriorat sunt mai mari dacă te decolorezi și/sau vopsești, însă atâta timp știi cum să ai grijă de părul tău nu vei avea probleme. Aplică des măști de păr, fie din comerț sau homemade, tunde-ți vârfurile când e nevoie, folosește produse termoprotectoare dacă vrei să utilizezi uscătorul de păr, placa sau ondulatorul, etc. Un păr îngrijit este un păr fericit!

Sfaturi pentru un par perfect de la beauty editors

De asemenea, nu îți vei strica părul dacă te vei decolora o singură dată. Pur și simplu nu trebuie să îți fie frică de asta, nu există niciun motiv pentru care s-ar putea întâmpla. Eu m-am decolorat de fiecare dată singură și nu am avut probleme și cunosc destule alte fete care au făcut asta în propria baie. Va trebui să te decolorezi o singură dată pe toată lungimea părului, apoi te vei decolora doar la rădăcini, când e cazul.

Apoi, NU EXISTĂ vopsea permanentă mov, roz, verde sau albastră, ci doar semipermanentă. Aceasta va ieși din păr în funcție de cât de bine ai aplicat-o, cât de des ți-ai spălat părul, cât ai stat în soare, dacă vopseaua folosită este de calitate și multe altele. De asemenea, în funcție de nuanța aleasă, va trebui să te vopsești mai des sau mai rar. Dacă îți dorești o nuanță pastelată, de exemplu, va trebui să te vopsești ceva mai des, pentru că se va observa imediat. Dacă îți dorești un mov aprins, acesta își va pierde din intensitate, dar încă va fi vizibil, deci nu vei fi nevoită să te vopsești atât de des.

Cum sa iti ingrijesti corect parul

Mai ales dacă ai părul lung sau dacă vrei ca nuanța aleasă să arate mereu perfect, vei avea nevoie de ceva mai multă vopsea, deci vei cheltui mai mulți bani. Din fericire, există și alte metode prin care îți poți vopsi părul! Albastru de metil colorează părul în verde, violet de gențiana îl face violet, castelani duce spre mov, iar albastrul de metil amestecat cu violetul de gențiana îți fac părul albastru. Pentru a nu păta toată baia, nu trebuie decât să amesteci soluția cu balsam de păr și să o aplici ca pe oricare altă vopsea. Comparativ cu vopseaua semipermanentă, acestea costă doar 2,5 lei și te țin în jur de 5-6 aplicări (pentru păr mediu), iar culoarea iese din păr la fel de greu/repede.

Dacă mai ai întrebări legate de acest subiect, le aștept în rubrica de comentarii!


Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *