Ce înseamnă Glow up și care sunt pașii pe care trebuie să îi urmezi

By  | 

În ultimele luni, pe YouTube au apărut zeci de clipuri de tipul „My 24 h Glow Up”, în care femei tinere încearcă să se transforme în cea mai bună versiune a lor. Prin acest proces, ele reușesc să aibă mai multă încredere în ele, în timp ce se răsfață la cumpărături sau la saloane de înfrumusețare, dar nu numai.

Ce înseamnă mai exact Glow up?

Glow up nu înseamnă să îți faci operații estetice pentru a te transforma în altcineva, ci să faci mici schimbări precum rățușca cea urâtă. Unele persoane aleg să meargă la salon pentru a-și schimba tunsoarea sau culoarea părului, altele își schimbă garderoba, iar altele se concentrează mult și pe dezvoltarea personală.

Deși multe clipuri de pe YouTube urmăresc o transformare care are loc în 24 sau 48 de ore, procesul poate fi și mai lung, chiar de câteva săptămâni sau luni.

Ce trebuie să faci?

În primul rând, gândește-te ce anume nu îți place la tine și cum ai putea să devii cea mai bună versiune a ta. Deși trebuie să ne acceptăm defectele, ar trebui să încerci întotdeuna să evoluezi – exact asta reprezintă procesul Glow up.

Împarte „task-urile” în mai multe categorii, apoi notează ce ar trebui să faci în fiecare dintre ele. De exemplu, dacă vrei ca părul tău să fie mai sănătos și frumos, ai putea merge la un salon pentru schimbarea tunsorii și/sau a culorii părului. Ai putea începe să folosești măști care să îți aducă din nou părul la viață, dar și să ai o alimentație mai sănătoasă, care să ofere părului tău nutrienții de care ai nevoie.

Citește și: Ce tip de breton ți se potrivește în funcție de forma feței 

Dacă greutatea ta s-a schimbat recent sau pur și simplu simți nevoia să îți îmbunătățești stilul, schimbarea gardeborei este un alt pas pe care l-ai putea face. Caută inspirație pe Instagram sau Pinterest, apoi caută ținute asemănătoare prin magazine. Încearcă să nu copiezi pe altcineva, ci să adaptezi stilul în funcție de personalitatea ta.

Pentru multe persoane, îmbunătățirea nu se oprește la aspectul fizic. În timpul unui Glow up poți scăpa de obiceiurile proaste, adoptând treptat unele mai bune. De exemplu, trezește-te cu 10 minute mai devreme pentru a face exerciții sau pentru a citi sau renunță să mai verifici platformele de social media după ora 19.

Pentru a înțelege mai bine cum funcționează un Glow up, îți arătăm transformările noastre preferate:

Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *