Soluţii moderne pentru tratarea cariilor

By  | 

Atunci când va confruntaţi cu apariţia unei carii, cea mai la-ndemână soluţie de tratament este plomba (obturaţia coronară) şi aşa cum spun şi statisticile, acestea reprezintă principalul motiv pentru care pacienţii vin la medicul stomatolog.

O alternativă la binecunoscuta plombă pentru tratarea cariilor este însă incrustaţia, o soluţie modernă şi mult mai rezistentă. Dr. Andra Custura îţi explica de ce ar trebui să alegi o incrustaţie în locul plombei şi care sunt avantajele acesteia.

Principala diferenţa dintre cele două soluţii pentru tratarea cariilor constă în faptul că, spre deosebire de plombe, care sunt realizate de medicul stomatolog în cabinetul stomatologic, incrustaţiile dentare sunt realizate în laboratorul de tehnică dentară.

”Cu alte cuvinte incrustaţiile sunt tot plombe, dar sunt realizate în laboratorul de tehnică dentară. Există anumite situaţii în care pierderea ţesutului dentar este importantă din punct de vedere cantitativ, iar în aceste cazuri incrustaţiile reprezintă o soluţie mult mai bună. Altfel, putem folosi o incrustaţie în majoritatea situaţiilor în care se pot realiza obturaţii, când dintâi au suferit leziuni prin carie sau fractură, iar dăuna produsă nu este suficient de mare pentru a necesita acoperirea cu o coroană dentară. Desigur, că totul depinde de la pacient la pacient şi de localizarea cariei, câteodată nu necesită să luăm atât de mult din dinte şi atunci recomandăm obturaţia, pentru că o incrustaţie nu poate fi realizată decât dacă există o anumită grosime”.

Ce avantaje au incrustaţiile din ceramică?

Indiferent de dimensiunea cariilor, incrustaţiile vor reprezenta întotdeauna o alternativă mai bună decât plombele, iar acest lucru se revede şi în preţul acestora. ”Inscrustatiile sunt în genere de 3-4 ori mai scumpe decât o plomba clasică, de aceea şi mult mai puţin utilizate. Dar având în vedere durată de viaţă crescută şi prevenţia unor carii secundare, costul final ajunge să fie acelaşi, la acesta adagandu-se şi multiple alte avantaje.

Rezistenţa incrustaţiilor dentare este superioară şi duritatea apropiată de cea a dintelui, de aceea se scade riscul de fracturare al dintelui. O incrustaţie poate întări dintele cu până la 75% şi poate ţine până la 40 de ani.

Estetică aproapiata de cea naturală. Dat fiind realizarea incrustaţiei în laborator, se poate reface perfect forma anatomică a dintelui, iar culoarea rămâne aceeaşi în timp şi nici nu colorează dintii vecini, spre deosebire de refacerea dintelui cu materiale compozite. Atunci când se foloseşte ceramică ca şi material pentru confecţionarea incrustaţiei se poate păstra culoare dintelui dumneavoastră şi fără a fi afectată în timp aşa cum se întâmplă la materialele compozite folosite pentru obturaţii.

Spre deosebire de plombe, nicio incrustaţie dentară nu se contractă şi nu se dilată la schimbările de temperatură, acţiune care slăbeşte dintele şi poate cauza fisurarea sau fractură acestuia. Prin faptul că incrustaţia se fixează prin cimentare în cavitatea creată, spaţiul dintre reconstituire şi peretele dentar este sigilat, iar în timp se reduce considerabil riscul apariţiei unei carii secundare.

Întreţinerea şi curăţarea incrustaţiilor sunt de asemenea mult mai uşoare decât a unei plombe sau a unei coroane, iar prin refacerea perfectă a conturului dintelui, incrustaţia contribuie la întreţinerea sănătăţii gingiei şi a eliminarea sensibilităţii dentare.

”Totuşi, unul dintre cele mai importante beneficii îl reprezintă evitarea unor proceduri extensive de restaurare dentară, cum sunt coroanele, punţile sau implantul, deoarece cu ajutorul unei incrustaţii putem reface chiar şi 3-4 cincimi din coroana dintelui. Iar în acest caz chiar şi din punct de vedere al preţului, alegerea inscrustatiilor reprezintă varianta optimă”, completează dr. Andra Custura.

Chiar dacă în majoritatea cazurilor sunt necesare două vizite la cabinetul stomatologic: pentru a se lua măsurătorile pentru incrustaţie şi apoi a se cimenta, iar preţul este ceva mai mare, investiţia în acest timp de tratament este justificată printr-o stabilitate funcţională mai lungă a dintelui pe arcadă şi o estetică mult superioară.


Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *