Beauty-inovații: Cum va arăta ritualul nostru de frumusețe în viitorul apropiat

By  | 

De la formule inovatoare și până la tehnologii aproape incredibile, noul deceniu debutează în forță și în domeniul frumuseții. Află cum ce beauty-inovații ni se pregătesc…

Dacă în trecut vorbeam despre „distanța” dintre frumusețe și tehnologie, astăzi asistăm la o suprapunere a celor două concepte. Lăsând deoparte faptul că la baza creării produselor se află deja sisteme computerizate avansate, viitorul frumuseții stă sub semnul tehnologiei. Folosim device-urile mobile pentru a ne cumpăra produsele de îngrijire și machiaj (apropos, un studiu Zenith arăta că în România, categoria Fashion & Beauty este al doilea cel mai mare segment cumpărat online – și asta înainte de pandemie, majoritatea achizițiilor fiind făcute online), ne căutăm inspirație pe Instagram, folosim gadgeturi care se sincronizează cu smartphone-ul… e clar că nu putem fără tehnologie, iar acesta e doar începutul. Pregătește-te să îți „tipărești” fondul de ten pe față, cu ajutorul unei telecomenzi, să te privești în oglindă – iar aceasta să-ți spună că nu ai chiar cel mai frumos ten din țară, sau să avansezi la nivelul următor folosind realitatea augmentată pentru a testa virtual produsele pe care vrei să le achiziționezi. și alte beauty-inovații care sunt sau vor deveni curând de larg consum.

Rujul este unul dintre produsele cu care poți lua țeapă dacă-l cumperi online, dar acest filtru de realitate augmentată – AR Beauty Try-On – dezvoltat de YouTube împreună cu MAC le permite femeilor să încerce practic machiajul, în prezent doar ruj. Conceptul a fost lansat cu ani în urmă de L’Oreal (cu aplicația Makeup Genius), companie care a achiziționat recent compania producătoare de aplicații de acest gen – Modiface, și a fost îmbrățișat și de alți coloși precum Sephora (Virtual Artist). Pentru brandurile de produse cosmetice, o astfel de abordare oferă acces la peste 20 de milioane de utilizatori, o cifră imposibil de atins în alte medii. O fi prea mult să sper că în curând vom fi scutite de alergatul prin magazinele de haine și voi putea proba rochii virtual?

Beauty-inovații: Ursulețul de masaj

Cine n-are măcar un dispozitiv Foreo, pentru curățare, pentru aplicarea unei măști sau pentru combaterea acneei prin terapia LED? În curând vei adăuga încă unul în colecția ta; sub deviza „feels like a facial, tones like a workout”, Bear (în două variante mărime, așa cum ne-am obișnuit) folosește microcurenți și pulsații t-sonice pentru fermitatea și conturarea tenului.

Beauty-inovații: Fondul de ten personalizat

Nu suntem fani chestii artificiale, cu excepția inteligenței artificiale (AI), mai ales dacă ne ajută să fim și mai frumoase. Uite, să luăm fondul de ten, obsesia mea continuă… mereu mă păcălesc cu nuanța. Producătorii ne pun la dispoziție o paletă largă de nuanțe, deoarece consideră că nu ar fi practic pentru branduri să pună sute de nuanțe în rafturi (au dreptate, m-ar găsi acolo și a doua zi, căutând-o pe cea potrivită). Din fericire, brandul Lancôme a dezvoltat un scaner digital – Le Teint Particulier – disponibil deja în UK la Selfridges și Harrods, care poate identifica nuanța exactă, dintr-o paletă de 20.000 de tonuri memorate, pentru ca apoi să transmită informația unei mașinării care-ți creează pe loc fondul de ten. Jur că m-am gândit la asta atunci când am aflat despre un serviciu similar, disponibil în magazinele de bricolaj! Deci, ai grijă ce-ți dorești!

Beauty-inovații: Skincare hyper-personalizat

La nivel de îngrijire a pielii, un dispozitiv similar celui de mai sus – Optune, lansat de curând de Shiseido, se bazează pe inteligența artificială pentru a detecta starea tenului printr-o o aplicație mobilă, fiind capabilă să ofere o formulă zilnică personalizată, din cele 80.000 de combinații posibile.

Beauty-inovații: Gadget corector

Mai mic decât telefonul tău mobil, dispozitivul Opté prezentat de Procter&Gamble în cadrul CES (Consumer Electronics Show) 2019, anulează practic noțiunea de corector pentru imperfecțiuni. Catalogată drept imprimantă de piele, această scanează imperfecțiunile (pete, vase de sânge, etc.) și apoi le acoperă cu precizie, folosind o soluție pe bază de pigment și niacinamidă.

Beauty-inovații: Printer facial

Același concept de mai sus stă la baza unui alt beauty-printer prezentat la CES: Élever produs de Seymourpowell, este un device mult mai accesibil decât „strămoșul” său, aerograful folosit de makeup artiști. Însă ceea ce-l face atât de spectaculos este faptul că acest gadget permite descărcarea unui look văzut online, pe care îl printează mai apoi direct pe față, grație asocierii inovatoare a trei tehnologii de ultimă generație: imprimarea 3D, biometrie (recunoașterea facială) și inteligența artificială.

Beauty-inovații: Pilule magice

Despre vitaminele personalizate ai auzit deja, dar cum ar suna o pastilă care să te facă mai inteligentă. Sau… să depășești cu mult vârsta de 100 de ani? Primele, denumite „nootropice”, sunt de fapt suplimente alimentare deja existente în farmacii, bazate pe niște ingrediente recunoscute (ginko biloba, ulei de pește, resveratrol, canabidiol, etc.) pentru efectele benefice în îmbunătățirea memoriei și capacității de concentrare. Se anunță dezvoltarea de formula optime în viitor, pentru a contracara efectele secundare pe care unele nootropice le au, potrivit utilizatorilor.

Cât despre pastila de viață lungă, aceasta a fost deja dezvoltată de medicul Marco Ruggiero, în urma unor cercetări care au scos la iveală că microbiomul uman reprezintă cel de-al treilea creier uman, în care rezidă longevitatea. Suplimentul Klotho Immortalis  (5000 Lire Sterline/3 luni) prin cele 2 capsule zilnice stimulează sinteza proteinei Klotho, o enzimă pe care organismul nu o mai produce pe măsură ce avansează în vârstă.

Beauty-inovații: Oglinda vorbitoare 

Dacă „Regina cea rea” ar fi interogat oglinda HiMirror produsă de Kinpo, nu și-ar mai vărsat furia pe biata Albă ca Zăpada, pentru că răspunsul oferit de gadget, pe baza evaluării caracteristicilor feței, presupune sfaturi de îngrijire și sugestii de produse. Și alte device-uri de beauty avansează la un alt nivel, precum obsesia momentului – uscătorul de păr supersonic de la Dyson, 1.889 lei, inspirat de efectul „Coandă”, principiul aerodinamic ce stă la baza zborului aeronavelor. Sau noua generație de wearables : smart-rings – cu sau fără display, acestea se sincronizează cu telefonul, pentru a te ajuta să rămâi în formă (Motiv Smart Ring, Fitness & Sleep Tracker, de la 199 $).

 

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *