Greseli care-ti saboteaza fata

By  | 

Vorba aceea care spune că frumusețea e în lucrurile mici poate fi interpretată în diverse feluri. De exemplu, am putea s-o traducem prin faptul că un ten perfect ține de detalii. Iată unde greșești cum repari…

Alegi greşit corectorul şi fondul de ten.
Dacă ai pielea uscată, vei fi tentată să alegi un corector foarte cremos, însă acesta nu va rezista foarte mult pe fața ta şi vei fi nevoită să-l retuşezi. De asemenea, alegerea nuanţei corectorului e foarte importantă. Nu-l poţi folosi pe acelaşi pentru a camufla cearcăne, coşuri şi pete, fiindcă acesta au culori diferite. Conform principiului culorilor, trebuie să foloseşti verde pentru a neutraliza roşul; rozul n-ar face decît să-l accentueze. În ceea ce priveşte fondul de ten, ar trebui să ai întotdeauna trei nuanţe la îndemână. Mai simplu, îți poţi închide sau deschide nuanţa dacă ai un fond de ten reglabil.

Permiţi conturului de buze să fie vizibil.
Dacă cumva vrei să creezi o iluzie optică şi să-ţi faci buzele să pară mai mari, ai nevoie de un creion contur mai închis de culoare, cu care să trasezi o linie puţin mai departe decât conturul natural al buzelor. Acesta trebuie însă atenuată şi apoi acoperită cu rujul, astfel încât să nu se vadă deloc conturul.

Testezi un produs direct pe zona căreia îi este destinat.
Se poate întâmpla ca un produs să fie alterat sau contrafăcut, te-ai gândit vreodată la asta? Testează-l pe pielea gâtului, în zona cefei, pentru ca nu cumva să te trezeşti cu iritaţii sau cine ştie ce reacţii alergice pe fața. E drept că uneori pot apărea mici neplăceri de la o cremă de faţă, însă se ştie că o pielea are nevoie de aproximativ două săptămâni pentru a se obişnui cu o cremă nouă.

Pensezi o sprânceană şi te aştepţi să o egalezi pe cealaltă.
De obicei, se înregistrază două tipuri de eşecuri; fie te alegi cu sprâncene inegale, fie le subţiezi excesiv sau le strici forma şi nu mai sunt potrivite fizionomiei tale. Smulge firele în egalăl măsură, astfel vei suporta mai uşor durerea şi le vei pensa în mod egal. Foloseşte un creion dermatograf alb pentru a trasa o linie imediat sub linia sprîncenei. Firele de păr ce trebuiesc pensate vor fi vopsite cu creionul.

Nu citeşti literele de-o schioapă.
Multe din clipurile publicitate şi afişele cu reclame conţin precizări scrise cu litere mici. Ar fi bine să le citeşti înainte de a te plânge că produsul cu pricina e „apă de ploaie”. Totodată, nu uita că nu există formule magice care să dea rezultate după o primă (şi singură) utilizare.


Comments

comments