6 mituri anti-aging demontate de specialist

By  | 

Am discutat cu specialista Paula Begoun despre cele mai comune mituri legate de anti-aging, pentru a afla cum să ne îngrijim corect pielea. Sfaturile sale sunt bazate pe cercetări științifice, dar și pe experiența sa de 35 de ani în domeniu.

Mitul #1: Produsele de îngrijre trebuie să fie alese în funcție de vârstă

Produsele de îngrijire a tenului pretind a fi create în funcție de anumite categorii de vârstă, dar ar trebui să ignori acest lucru. Alegerea se face în funcție de tipul de piele, pentru că la 50 de ani poți avea aceleași nevoi ca la 20 sau 30 de ani. Pielea grasă, porii înfundați, roșeața, decolorările pielii sau aspectul uscat sunt criteriile după care trebuie să îți alegi produsele pe care le folosești.

Mitul #2: Produsele anti-aging sunt doar pentru persoanele în vârstă

De fapt nu este niciodată prea devreme pentru a combate semnele vizibile de îmbătrânire! Unele persoane sunt îngrijorate că anumite ingrediente ar putea fi prea puternice pentru pielea mai tânără, dar nu e cazul. Acestea sunt potrivite pentru îngrijirea pielii de orice vârstă și nu există cercetări care să arate contrariul. Așa cum spuneam și la punctul anterior, alege produsele pe care le folosești în funcție de tipul de ten și problemele acestuia.

Mitul #3: Culoarea tenului contează atunci când alegi produsele de îngrijire

Când vine vorba de îngrijirea pielii, culoarea nu contează, ci problemele pielii, precum sensibilitatea, rozaceea, acneea, porii înfundați etc. Culoarea pielii contează doar în anumite cazuri, când vorbim desre proceduri specifice de cosmetică efectuate de medici.

Mitul #4: Peptidele și alte ingrediente funcționează ca Botoxul

Nu există niciun studiu care să arate că vreun ingredient de îngrijire a pielii poate funcționa la fel ca Botoxul sau ca alte proceduri cosmetice efectuate de un medic. Nici măcar Botoxul nu funcționează ca Botoxul dacă este aplicat pe piele în loc să fie injectat în mușchii faciali. Asta nu înseamnă că peptidele sau alte ingrediente nu au beneficii uimitoare pentru piele, dar nu te aștepta la rezultate asemănătoare cu ale Botoxului.

Mitul #5: Pielea are nevoie de ingrediente diferite pe timp de noapte

Deseori citim că pielea are nevoie de diferite ingrediente noaptea decât în timpul zilei, dar nu există un studiu care să susțină ce sunt aceste ingrediente sau de ce sunt necesare. Singura excepție este nevoia de protecție împotriva soarelui în timpul zilei. Se crede că pielea se reface mai bine și mai repede în timpul nopții, dar nici această afirmație nu este susținută de studii serioase.

Mitul #6: Dacă te bronzezi la solar înainte de a merge în vacanță pielea ta nu va mai fi atât de afectată de soare

Organizația Mondială a Sănătății a etichetat solarele drept cancerigene, iar în unele țări acestea chiar sunt interzise. Comparativ cu razele soarelui, solarul are efecte negative mai puternice pentru că radiațiile sunt mai concentrate și sunt emise la doar câțiva centimetri de piele.

 

 

Citește și: Sfaturi anti-aging. Cifrele de care să ții cont 

 

*articol preluat din Harper’s Bazaar UK (autor: Bidget March)

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *