5 trucuri ca sa pari mai profi

By  | 

Cine spune că look-ul nu este important ȋntr-un mediu profesional, ar face bine să se mai gândească…

De multe ori, faptul că suntem mai tinere decât colegii sau şefii noştri este ȋn detrimentul nostru. Din această cauză aparent fără importanţă nu suntem avansate, rezultatele nu ne sunt recunoscute sau nu suntem respectate.

De aceea venim cu trucuri vestimentare, de make-up şi hair pentru a arăta mai profi şi mai serioasă.

Ţinuta de birou nu trebuie să fie “scorţoasă”
Ȋn afară de nuanţele de roz electric sau puternic şi alte culori fosforescente, ai liber la creativitate ȋn ceea ce priveşte cromatica ţinutelor office. Dar nu pune mai mult de o culoare tare pe tine pentru că nu vrei să devii un reflector, “furând” astfel atenţia de la prezentarea proiectului realizat de tine.

Foloseşte de exemplu un sacou roşu sau albastru electric şi combină-l cu pantaloni sau fustă negre sau jeans şi o cămaşă albă. Un colier statement este binevenit şi adaugă clasă. Evident, păzeşte-te şi de paiete sau “străluciri” pe timp de zi.

Machiajul perfect este cel nude
Evident că-ţi poţi evidenţia ori ochii (cu un feminin cat eye sau cu un smoky eyes) sau buzele cu un ruj roşu sau roz puternic. Dar nu le evidenţia pe amândouă, un asemenea machiaj nu este recomandat nici ȋn club pentru că intră la categoria “ce e prea mult strică”.

O coafură simplă
Coada ȋn vârful capului este perfectă pentru a ieşi ȋn oraş, la fel şi ȋmpletiturile super-fanteziste inspirate de serialul Vikings. Pentru birou, fă-ţi o coadă de cal cuminte, la ceafă, o coadă ȋntr-o parte sau spic sau tot felul de cocuri, chiar şi cele neglijente.

Cele mai recomandate accesorii
Ochelarii de vedere sunt cei mai recomandaţi pentru că sunt asociaţi de către ceilalţi la nivel subconştient cu prestanţa şi inteligenţa (le aduce aminte de profesoarele din şcoală). Cumpără-ţi rame fake şi foloseşte-le la nevoie.

Poţi purta şi brăţări, coliere sau inele mari, statement, dar nu uita să te rezumi la o singură bijuterie mare, altfel vei arăta ca un pom de Crăciun.

5 trucuri pentru succes in cariera

Cum sa ai o cariera si o relatie de succes

Cu ce probleme te confrunti daca esti vesnic in intarziere


Comments

comments