4 măști sau exfoliante DIY cu zaț de cafea

By  | 

Cafeaua este una dintre cele mai consumate băuturi din lume, dar beneficiile sale nu se opresc la energia pe care ți-o oferă. Știai că poți folosi zațul de cafea în diferite măști și exfoliante pentru piele sau corp? Zațul te poate ajuta să îndepărtezi celulele moarte ale pielii, pentru a obține acea strălucire la care toate visăm, și ajută și părul uscat, cu aspect tern.

Iată câteva rețete de măști sau exfoliante DIY cu zaț de cafea pe care ți le recomandăm:

Exfoliant pentru față

Ingrediente:

3 lingurițe de zaț de cafea
1 linguriță de ulei de măsline, de cocos sau de migdale
1 linguriță zahăr brun

Amestecă zațul și zahărul, apoi adaugă uleiul. Masează ușor pe față, folosind mișcări circulare, apoi clătește cu apă călduță.

Exfoliant pentru celulită

Ingrediente

1 cană de zaț de cafea
1/2 cană zahăr
1 cană ulei de cocos

Amestecă bine toate ingredientele. După duș, masează exfoliantul pe zonele unde ai celulită, aproximativ 1 minut pe fiecare zonă. Clătește apoi cu apă călduță.

Mască de față

Ingrediente

2 lingurițe zaț de cafea
2 lingurițe pudră de cacao
3 lingurițe de iaurt
1 linguriță de miere

Amestecă bine toate ingredientele, apoi aplică masca pe față într-un strat subțire. Las-o să acționeze 15 minute, apoi curăță fața ușor cu apă călduță.

Mască de păr

Ingrediente

cafea
apă

Prepară o cafea puternică, apoi adaugă puțină apă. Lasă să se răcească până devine călâie. Toarnă-ți amestecul peste păr și scalp, apoi acoperă părul. Lasă masca să acționeze 20 de minute, apoi spală cu apă caldă.

Tu ai folosit vreodată o mască făcută din cafea sau zaț de cafea? Împărtășește cu noi rețeta ta!

Citește și: Măști de față homemade pentru tenul uscat 

Citește și: Măști de față homemade pentru tenul gras 

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *