3 trenduri pentru manichiura de Sarbatori

By  | 

Manichiura caviar (3D)

Pentru realizarea manichiurii caviar de Sărbători ai nevoie de o trusă specială de la Ciaté care se găseşte în reţeaua magazinelor Sephora şi la unele saloane specializate. Ai la dispoziţie mai multe combinaţii de culori, în funcţie de ţinuta pe care o vei purta şi în funcţie de locaţia aleasă: negru dramatic, diferite culori jucăuşe sau alb rafinat.

Cum se realizează manichiura caviar?

Dacă ţi-ai cumpărat set-ul pentru acasă, iată ce ai de făcut. După ce ai aplicat base coat-ul, aplică primul strat de ojă, pe care îl laşi să se usuce şi apoi treci la al doilea strat de ojă. Aplică pe fiecare unghie în parte ”perlele de caviar” astfel încât să acopere integral oja încă umedă, având mereu tăviţa sub mână ca să nu pierzi excesul de biluţe, care cad de pe unghie. Biluţele se presează uşor cu degetul ca să te asiguri că s-au integrat în stratul de ojă. Iar pentru a nu îţi ciobi manichiura caviar aplică pe vârful unghiilor uscate un strat de top coat.

Manichiura caviar nu este genul de manichiură care să reziste treburilor casnice sau lucrului intens la laptop, dar arată grozav la o ocazie specială, aşa cum sunt Crăciunul şi Revelionul.

Iată şi tutorialul realizat de fondatoarea brandului britanic Ciaté, Charlotte Knight, cea care a realizat pentru prima dată manichiura caviar (3D).

Manichiura în stil ombre (degradé)

Ţi-ai vopsit părul ombre şi acum vrei să încerci acelaşi procedeu şi la manichiura pentru Sărbători? Chiar dacă pare complicat la început -este un procedeu mai dificil acela în urma căruia obţii manichiura în stil ombre– dar în timp vei ajunge să îţi faci unghiile singură ca o profesionistă!

Cum se realizeză manichiura în stil ombre?

Manichiura de Sărbători necesită într-adevăr o atenţie mai specială, aşadar este timpul să înveţi să realizezi şi tu manichiura în stil ombre. Iată ce ai nevoie: 3 nuanţe diferite de ojă, un bureţel folosit pentru aplicarea fondul de ten, creion corector pentru oja sau acetona si betisoare pentru urechi şi multă răbdare.

Aplică oja în nuanţa de bază pe toată unghia uniform şi lasă să se usuce perfect. Ia buretete pentru fond de ten, înmoaie-l în apă şi stoarce-l bine, după care trebuie să aplici pe marginea unei laturi cât mai înguste celelate două nuanţe de ojă în straturi generoase. Aplici nuanţa mai deschisă la marginea buretelui, apoi pe o porţiune mai mică, spre interiorul buretelui, nuanţa închisă. Tamponezi cu bureţelul colorat  unghia ca în videoclipul de mai jos pentru a ajuta culorile să se amestece frumos.

După ce obţii degrade-ul pe care ţi-l doreşti aplică şi top coat-ul într-un strat generos care să îi dea unghiei un aspect finisat. În funcţie de calitatea ojei te vei bucura cât mai mult timp de manichiura în stil ombre. Este o tehnică migăloasă, de aceea probabil nu o vei încerca prea des, dar pentru Sărbătorile de iarnă merită efortul. Cu această ocazie îţi sugerăm un degradé cu glitter!

Uită-te mai întâi la videoclipul de mai jos, ai toţi paşii pentru manichiura în stil ombre detaliaţi, iar rezultatul va fi mai bun cu fiecare repetiţie!

Dacă vrei să trişezi ca să obţii acelaşi efect ombre pe manichiura ta, există un gel special, Shade Shifter de la Orly, care costă în jur de 80 de lei. Gelul se aplică direct peste ojă, iar la căldură este incolor, pe când la frig se schimbă într-o nuanţă închisă spre negru.

Inelul pentru unghie

Deşi nu este o manichiură în sine, de Sărbători poţi să adopţi acest trend pe care l-au adoptat cu succes atât vedetele de la Hollywood cât şi cele de la noi. Trebuie să îţi faci manichiura într-o singură culoare care să se asorteze cu noul tău accesoriu extravagant şi eşti gata! Poţi să îl refoloseşti de câte ori vrei şi să îl asortezi multor tipuri de ţinute.

Acest tip de inel este conceput astfel încât să poată fi purtat pe orice unghie şi se găseşte sub mai multe forme şi culori. Poţi să alegi un inel pentru unghie simplu, auriu, unul cu strasuri sau pentru o ţinută punk un inel pentru unghie stil gheară. Vedetele ca Rihanna, Beyonce şi Karolina Kurkova au purtat astfel de inele din aur.

Tu ce tip de manichiură pentru Sărbători vei alege anul acesta?

 

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *