3 ingrediente minune pentru frumusetea pielii

By  | 

Noi îţi propunem şi altele, mai puţin folosite, dar super-eficiente.

Laptele de orez

Se prepară uşor, ţinând peste noapte orez crud în apă caldă, pentru ca a doua zi să-l foloseşti pe post de lichid matifiant – reglează pe loc producţia de sebum, calmând tenul iritat sau înroşit. Îl poţi adăuga şi în măştile pentru ten gras, alături de ingrediente precum zeama de lămâie, merele, roşiile sau tărâţele de ovăz.

Infuzia de salvie

Excesul de sebum e o problemă deranjantă, deci orice metodă de a-i veni de hac e bine-venită. Este cazul salviei, despre care se spune că ar avea proprietăţi antiseptice şi astringente, dar şi putere regeneratoare. O poţi folosi ca atare, după ce ai preparat o infuzie, sau îţi poţi procura ulei de salvie, cu care să-ţi demachiezi tenul. Remediul e numai bun şi pentru a combate acneea de pe spate, problemă frecventă în sezonul cald.

Făina de soia

Colagenul, molecula responsabilă de elasticitatea pielii, este o proteină, care, pentru a se dezvolta, are nevoie tot de… proteine. O sursă bună este soia, iar vestea şi mai bună e că nu eşti obligată s-o mănânci pentru a putea beneficia de proprietăţile ei.  Însă o poţi adăuga în ritualul tău de frumuseţe; procură-ţi făină de soia şi amestec-o cu albuş sau cu miere, apoi aplic-o pe faţă şi aşteptă un sfert de oră înainte să te clăteşti. Vei observa imediat îmbunătăţiri în aspectul pielii: un plus de strălucire, nuanţă uniformă şi mai multă supleţe.

 

Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *