3 beauty-trucuri de vreme rea

By  | 

Păr „rebel”

Cu ce să începem…? Cu faptul că aerul cald provenit de la aparatele de condiţionat topeşte orice urmă de hidratare, cu anularea volumului, pusă pe seama căciulii, sau poate cu faptul că temperaturile extreme la care părul este brusc expus fac părul aspru, casant, zbârlit, etc.? Sunt doar câţiva din factorii care-ţi agresează părul iarna (în plus faţă de aparatele de coafat, accesoriile dure, excesul de produse, şi aşa mai departe).

Sigur că nu poţi să te muţi în fiecare an „în ţările calde”, aşa că trebuie să faci ceva pentru a reduce din pagube. Ai să vezi că e chiar simplu! Fă-ţi un obicei din a-ţi aplica o mască hidratantă în  cadrul ritualului pentru păr (o dată la două duşuri dacă e necesar să-l speli zilnic, sau de fiecare dată dacă îl speli la 2-3 zile). După ce aplici uniform şi masezi şuviţele pentru a stimula penetrarea în firele de păr, pune-ţi o cască de duş şi un prosop şi aşteaptă zece minute înainte să te clăteşti. Apoi, după ce te usuci aproape complet, aplică ulei de păr (2-3 pompe) şi perie-l delicat.

Ten însetat

Şi în cazul tenului, atât căldura, cât şi frigul, lasă urme! Rezultă un aspect tern, asprime la atingere, senzaţie de uşoară usturime, paloare sau roşeaţă, riduri mult mai vizibile, etc. Programul de „recuperare” al tenului are mai multe componente, fiecare dintre ele avînd o importanţă deosebită.

Prima măsură este hidratarea din interior, posibilă doar prin consumul a minim doi litri de lichide pe zi. Apoi, alimentaţia – schimbă sticksurile, chipsurile, floricele cu gustări sănătoase formate din fructe, oleoaginoase (nuci, alune, seminţe crude). Apoi, ritualul zilnic de îngrijire (al cărui rezultat va fi optim graţie celor două măsuri pomenite anterior), format dintr-o curăţare potrivită tipului tău de ten, hidratarea cu o cremă hyper-hidratantă şi aplicarea unei măşti hrănitoare o dată la două-trei zile.

Piele „tristă”

Corpul tinde să fie tare neglijat în anotimpul rece, fiind mai tot timpul acoperit cu haine groase. Daunele se vor vedea mai ales la primăvară, cînd va veni vremea fustelor scurte. Deshidratarea îşi pune vizibil amprenta asupra aspectului pielii, făcînd-o uscată, aspră şi ternă, iar asta nu e tot. Privarea de hidratare echivalează cu pierderea tonusului şi elasticităţii, plus agravarea celulitei şi vergeturilor.

Pentru a preîntâmpina cele de mai sus, fă-ţi un periaj uscat înainte să intri la duş – cu o perie aspră pentru a-ţi exfolia pielea cu mişcări circulare, apoi foloseşte un scrub în timpul duşului şi vei scăpa de celulele moarte. Înainte să ieşi din cadă, aplică ulei de corp prin masaj energic (pentru a ajuta uleiul să pătrundă în piele şi pentru stimularea circulaţiei sanguine), apoi absoarbe apa în exces tapotând pielea cu un prosop. Dacă vrei să aplici şi un anticelulitic, evită zonele specifice atunci cînd întinzi uleiul, pentru a te asigura că gelul îşi va face datoria! Iar pentru ca hainele să nu se electrizeze şi să-ţi usuce pielea, poţi aplica un ulei uscat (spray) înainte să te îmbraci!
 

Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *