- citeste articol
- comentarii (0)
- tipareste
- recomanda
- voteaza articol (0)
Este vara, bine-mi pare, am si bani in buzunare! Sau nu? Evita dezastrele financiare estivale.
Chiar daca esti genul de tipa care nu e prietena "la catarama" cu temperaturile ridicate, ci prefera "anotimpurile cojoacelor", recunoaste ca spiritul verii pune, totusi, stapinire si pe tine. E inevitabil si perfect normal!
Dar, daca esti "genul cheltuitor", care imprastie banii in stinga si-n dreapta mai mult decit ii permit fondurile lunare, atunci ai nevoie de un plan de cheltuieli bine gindit, pentru sezonul in curs.
Alege cele mai practice si mai placute variante de agoniseala a resurselor, care nici nu-ti strica dispozitia de vacanta. Stii vorba aceea: numara-te printre cei care rid la urma, dar rid mai bine!
Spune "hello" miscarii in aer liber
In cazul in care dispui de o masina, n-are rost sa te mai enervezi in "aglomeratia traficului" specific verii (indiferent de orasul in care locuiesti). Mai bine, "concediaz-o" temporar, alege in schimb mersul pe jos si economiseste banii de combustibil si pentru intretinerea acesteia.
Aceeasi recomandare e valabila si daca obisnuiesti sa circuli cu mijloacele de transport in comun - devin atit de insuportabile vara! Taxiul presupune oricum o cheltuiala considerabila, asa ca ia-l in calcul doar daca ai distante mari de parcurs si chiar te grabesti. In plus, nu-ti salvezi numai banii, dar si sanatatea: mersul pe jos imbunatateste circulatia, functiile inimii, ale plaminilor, iti fortifica muschii si iti creste densitatea osoasa.
Mai mult, daca de-a lungul anotimpurilor reci te refugiai in sali de fitness dupa program, nu-ti mai reinnoi abonamentele, si asa cam piperate la pret! Apuca-te de jogging in weekenduri - nu te costa nimic, ba din contra, ai numai de cistigat. Poate ti se pare plictisitor, dar de ce sa nu profiti de ora de vara? Daca tot te trezesti cu o ora mai devreme (de prin martie, asa), profita de ea si pleaca spre serviciu la pas. Schimba la citeva zile traseul ca sa nu renunti la plan din plictiseala - e menit sa te tina 3 luni, nu o saptamina.
Daca, totusi, nu te mobilizezi sa te pui astfel in miscare, mai exista o varianta: transforma-te in ciclista si pedaleaza de zor. Nu-ti "cere" bani, protejezi mediul inconjurator (bleah, acele noxe!) si combati osteoporoza. Vei vedea ca te simti mai bine si fizic si psihic - banii din portofel ti-o demonstreaza!
Text: Dana Ruxandra Panghe
Foto: Noel Federizo
Exista 0 comentarii la acest articol

YouTube
MySpace
Hi5
Facebook
Twitter
Comenteaza si tu!