Mihaela Radulescu - femeia din spatele imaginii

In curtea studio-ului unde a avut loc sedinta foto, asezata pe niste trepte, in timp ce un catel ii arunca ocheade mai mult sau mai putin subtile, Mihaela isi fuma trabucul parfumat. In spatele imaginii de femeie dura, trecuta prin viata, se ascunde acea inocenta pe care putini si-o pastreaza intacta.

Ai lucrat in televiziune, ai publicat trei carti, ce mai urmeaza?
Alte carti, deocamdata. Este singurul domeniu in care pot sa formulez proiecte de viitor. Imi fac de la planuri, pana la vise foarte indraznete si chiar aberatii, de genul sa fiu publicata in alta limba.

Imi place foarte mult scrisul si, daca vrei, e ocupatia cea mai potrivita pentru viata mea de acum. Mi-ar fi greu sa am o alta meserie sau sa traiesc in doua lumi. Ca sa pot trai in lumea pe care mi-am ales-o, alaturi de fiul meu, scrisul mi-e cel mai la indemana si imi si place cel mai tare.

Cum iti vine inspiratia, cum se desfasoara procesul creativ la tine?
Mie imi place sa provoc un pic inspiratia. Daca stau si astept sa ma atinga asa numita muza, nu mai scriu niciodata. Incerc sa-mi fac un program destul de constant, sa scriu aproape zilnic. E ca la munca: ma duc, scriu doua ore, daca nu-mi place, sterg, dar macar am stat acolo, ceva trebuie sa-mi ramana, ceva trebuie sa fie bun.

Am avut si perioade cand mi-am zis sa scriu doar cand chiar simt ca am ceva de zis, dar nu e o tehnica foarte productiva, daca intr-adevar vrei sa scrii. N-as fi reusit niciodata sa public a treia carte daca as fi stat sa astept sa-mi cada din cer inspiratia. Insa, mai mult decat pe inspiratie, ma bazez pe imaginatie. Imi place enorm sa scriu fictiune - asta scriu acum, iar acolo creierul scrie in locul meu.

Iti mai amintesti care e prima carte pe care ai citit-o si care te-a impresionat?
Prima carte care m-a pus mai mult pe ganduri a fost, sa nu razi, Misterele Parisului (de Eugene Sue - n.r.). O citeam sub plapuma, cu lanterna, cred ca aveam vreo 14 ani. M-a fascinat lumea aia, recunosc, si mi se parea ca citesc cea mai... "interzisa" carte din lume. Am invatat foarte multe lucruri despre dragoste si relatiile dintre oameni din cartea aia.

Pe urma, am mai avut o revelatie cand am citit Don Quijote. A ramas una dintre cartile mele preferate, iar Don Quijote este, oricat ar suna de simpatic pentru unii sau de ridicol pentru altii, modelul meu de barbat, in idealismul si in naivitatea lui. El era cel care vroia intotdeauna sa salveze onoarea femeii, care se lupta cu oricine si cu orice pentru ideile lui si pentru ce credea el ca inseamna dreptate si adevar - ce sa mai, barbatul perfect!

Esti femeia puternica prin definitie. Cum ai reusit sa ajungi aici?
Eu ma bucur ca asa se vede din afara, dar adevarul e ca nu sunt intotdeauna asa de puternica. Am si eu momentele mele de slabiciune, am si eu momentele mele de neputinta, am si eu nenumarate intrebari la care habar nu am raspunsul, dar in mare intotdeauna am incercat sa ma pastrez stapana pe mine si sa nu arat ca sunt neajutorata, desi in realitate mi se intampla de multe ori.

Dar sa stii ca puterea asta nu e neaparat o calitate, cel putin in relatia dintre un barbat si o femeie. Nu foarte multi barbati suporta femeia puternica sau isi doresc o femeie puternica. Le place mai mult fragilitatea ei, faptul ca e neajutorata. Deci nu e intotdeauna un avantaj, nu l-as recomanda ca pe o metoda de a obtine fericire si implinire.

Dar exista intr-adevar femei care au un soi de putere in anumite lucruri, in anumite situatii. Eu ma simt foarte puternica, daca vrei, ca mama. Acolo simt ca stapanesc lucrurile destul de bine si acolo simt ca am facut ceva foarte bun si, mai presus de toate, palpabil.