- citeste articol
- comentarii (0)
- tipareste
- recomanda
Lasand la o parte sex-appealul ei de netagaduit, aceasta actrita bine infipta pe picioarele ei are o strategie de succes pe care ar fi o prostie sa nu o "imprumuti".
Jessica Alba face parte din tagma acelor femei care ar putea avea lumea la picioare doar gratie felului cum arata, dar frumoasa de 29 de ani nu s-a bazat niciodata pe asta. De fapt, pe masura ce taifasuim in apartamentul inchiriat in care locuieste momentan (casa ei din L.A. este in curs de renovare), marturiseste ca in intreaga cariera s-a zbatut sa faca exact inversul.
"Sunt o gramada de fete superbe in orasul acesta", spune ea in timp ce deschide frigiderul ca sa ne ofere cate un pahar de ceai rece. "Am fost intotdeauna nesigura si am crezut ca succesul meu avea sa dispara la un moment dat, asa ca am incercat sa compensez cu altceva."
Cu alte cuvinte, a muncit din greu. Jessica a aparut in mai bine de 20 de filme, jucand alaturi de nume grele ale Hollywood-ului. Avand atata experienta la activ, normal ar fi sa presupunem ca acum este mult mai increzatoare, nu-i asa?
"Da," spune ea, "dar prefer sa nu ma las pe tanjala, ci sa ies din zona mea de confort. Poti face ceea ce toata lumea asteapta de la tine sau poti sa-i tii pe toti in suspans - asta incerc eu sa fac."
Avand in vedere ca mai toate pozele de paparazzi cu Jessica ne-o arata la cumparaturi cu fetita ei de doi ani, Honor, nu ne-am fi asteptat ca cel mai recent film al ei sa fie "Machete", o capodopera sangeroasa de Robert Rodriguez, care are ca motto replica: "You fucked with the wrong Mexican".
Daca telul ei e sa ne mentina intrigati, e clar pe calea cea buna.
Nu se da in laturi de la nimic
In copilarie, Jessica era o rebela convinsa. Iar faptul ca tatal ei, care era in aviatia militara, a tinut familia mai mereu pe drumuri - a schimbat 11 scoli pana la varsta de 12 ani - a facut ca Jessica sa nu aiba un grup stabil de prieteni pe care sa se bazeze.
Nu i-a fost de ajutor nici faptul ca era bolnava mai tot timpul. A avut pneumonie, a facut operatie la rinichi, si-a scos apendicele si amigdalele. "Petrecand atat de mult timp prin spitale, ma lasam prada imaginatiei", isi aminteste ea. Dar nu visa la cum avea sa fie intr-o buna zi regina balului.
Jessica, a carei tinuta de "casa" consta in pantaloni in stil militar, maiou alb si balerini aurii Prada, este azi una dintre cele mai influente fashion icon-uri ale lumii, dar pe atunci era mai mult interesata de cum sa faca sa salveze lumea. "Traiam in propriul meu univers", spune ea. "Deseori credeam ca am puteri de super-erou, imi placea sa cred ca pot face orice."
Faptul ca a ajuns sa joace rolul eroinei Sue Storm in "Cei Patru Fantastici" nu a fost o intamplare. Toti acei ani petrecuti "pe bara" au facut-o si mai dornica sa reuseasca, odata ce a intrat in joc. Rolul care a facut-o cunoscuta a fost cel din "Ingerul Intunecat", un serial regizat de James Cameron si aparut in 2000.
Proiectul a luat sfarsit dupa doi ani, si Jessica a primit o avalansa de alte oferte. Nu s-a hazardat insa, preferand sa faca doi pasi in spate si sa se gandeasca bine la ce trebuie sa faca. "La inceput am simtit ca trebuie sa-mi las amprenta, asa ca mi-am concentrat atentia pe roluri cu potential universal", explica ea. "Apoi m-am concentrat pe genuri diferite, am jucat in horror-uri, comedii, drame, filme de actiune…"
La Hollywood, Jessica e cunoscuta pentru faptul ca-si pune sufletul pe tava pentru fiecare rol. A invatat sa danseze hip-hop pentru rolul din "Honey", sa faca striptease pentru "Sin City" si free-dive cu rechinii pentru "Adancul Albastru".
De asemenea, isi face singura cascadoriile. "Te face praf si in viata reala", spune Robert Rodriguez, regizorul din "Sin City" si "Machete" (intr-o scena din acesta din urma, Jessica il bate pana la sange pe un tip… cu o pereche de pantofi rosii cu toc Prada). "Ador sa o vad asa neinfricata. E dispusa sa incerce tot si sa munceasca din greu pentru a reusi."
Colegii de platou sunt de aceeasi parere. "Nu-i e teama sa-si asume riscuri", spune Ben Stiller, partenerul ei din "Little Fockers", film ce este programat sa apara la sfarsitul acestui an. "Intr-un rol e super-rea si de cartier, dupa care apare super-glamouroasa, zici ca-i scoasa dintr-un film cu dive din anii treizeci. Dupa care apare in vreo comedie, nepasandu-i daca arata ridicol sau nu."
Ah, si mai e un lucru pe care Stiller il apreciaza la ea: "Miroase foarte bine."
Articol publicat in revista COSMOPOLITAN.
Traducere si adaptare: Roxana Cioriia
Foto: Matt Jones
[24.09.2010]
Pagini:
- 1
- 2
Comentarii
Comenteaza tu!