Andreea Raicu, povestea unei femei de succes

E una dintre cele mai frumoase femei din Romania. Nu am luat in seama nici un clasament pentru a trage concluzia asta, e pura realitate. O vezi des la televizor si parca tot nu-i suficient. E calda, zglobie si spirituala, atat pe ecran, cat si acasa. Sigur voiai sa ti se confirme asta, asa ca iti dam ocazia s-o cunosti mai bine.

Amintiri din copilarie

Am avut o copilarie minunata si plina de dragoste, am atat de multe amintiri frumoase! Fiind un copil facut destul de tarziu, am fost dorita, iubita si rasfatata de toata lumea. Beneficiam de atentia tuturor.

Imi aduc aminte ca aveam o garderoba impresionanta. Imi placea sa ma imbrac in rochii de mica printesa, imi asortam intotdeauna hainele, incaltamintea, accesoriile. Mama a fost cea care m-a educat si in sensul asta, si ma bucur ca inca de mica am fost obisnuita sa acord atentie felului in care arat.

Mai tin minte ca eram foarte slaba, lucru care m-a complexat cumplit mult timp. Copiii ma necajeau adesea cu diverse porecle din cauza asta. Imi placea sa merg la scoala, la balet, gimnastica, aveam multi prieteni si eram innebunita dupa Sarbatorile de Iarna. Si acum astept Craciunul cu aceeasi nerabdare ca in copilarie, si asta imi aminteste de fiecare data de anii aceia si de familia frumoasa in care am avut norocul sa ma nasc.

Raspunsul la marea intrebare: "Ce vrei sa devii cand te faci mare?"

Mama a fost stewardesa si m-a fascinat mereu felul in care se imbraca, faptul ca era tot timpul aranjata, ca purta tocuri. Cand mergeam la ea la serviciu nu puteam sa-mi iau ochii de la colegele ei si-mi doream sa ajung si eu stewardesa ca sa fiu ca ele.

Cu timpul, am inteles ca nu trebuie sa fac neparat aceasta meserie, ca pot vedea lumea calatorind si altfel decat in interes de serviciu, ca pot arata bine fara ca acest lucru sa fie o obligatie a profesiei. Deja mai crescusem si imi doream sa fiu medic, pentru ca dintotdeauna m-au impresionat foarte tare oamenii care sufera si as fi dorit sa fac ceva pentru ei.

Prima intalnire cu obiectivul...

... pe la 16 ani, cand am facut cursuri de modelling. Nu aveam emotii, ma simteam bine. Imi placea sa pozez inca din copilarie. De altfel, in toate fotografiile din copilarie apar pozand. Dupa ce am castigat Elite Model Look, in 1995, am fost invitata la emisiuni, am dat primele interviuri, asa ca am facut cunostinta si cu camera de luat vederi.

Cum e sa traiesti propriul... Big Brother?

Cred ca nu stiti exact cum e la Big Brother. Eu, pentru ca am fost atat de aproape, pot sa va spun ca, oricat de cunoscut ai fi - cred ca e mai potrivit "cunoscut" decat "celebru" - presiunea pe care o simti nu se compara, nici pe departe, cu ceea ce trebuie sa suporte concurentii dintr-un asemenea concurs.

E ceva diferit. Nimeni nu ma urmareste 24 de ore din 24, pot duce o viata relativ normala. E alegerea fiecaruia daca vrea sa-si traiasca viata la vedere sau daca prefera sa pastreze intimitatea. Eu sunt o persoana destul de discreta, imi place sa vorbesc despre mine, dar numai atunci cand am ceva de comunicat. Nu inseamna ca am ceva de ascuns...

Poate ca viata mea nu se deosebeste prea mult de a unei persoane absolut obisnuite. Dar cred ca am dreptul la intimitate. Respect intimitatea altora si am si de la ceilalti aceeasi pretentie in ceea ce ma priveste. Desigur, atunci cand esti persoana publica, trebuie sa fii mult mai atenta la detalii, la felul in care te porti sau apari imbracata in locuri publice, de exemplu. Insa nu fac mare caz din acest lucru, pentru ca nu e un efort in plus.

In primul rand, daca te respecti pe tine, tii cont de aceste amanunte chiar si atunci cand esti mai mult decat sigura ca nu te va vedea nimeni. O fac pentru mine, nu pentru ca mi-e teama ca voi fi surprinsa de paparazzi.