Natalie Portman are cel mai vizualizat profil IMDb in 2011

Site-ul IMDb, specializat in informatii din domeniul cinematografiei, a realizat acest top in functie de numarul de vizualizari generate de fiecare profil in parte.

Johnny Depp, starul francizei "Piratii din Caraibe", ocupa pozitia a treia in acest an, dupa Natalie Portman si Mila Kunis, insa a ocupat prima pozitie in acest top in sase din ultimii sapte ani.

Actrita Emma Stone, care s-a remarcat in drama "The Help", se afla pe locul al patrulea. Chris Hemsworth - singurul actor care apare in Top 10 pentru prima data - ocupa pozitia a cincea.

Olivia Wilde, actrita filmul SF "Cowboys & Aliens", se afla pe locul al saselea, iar Jennifer Lawrence, nominalizata la premiile Oscar in 2011 pentru rolul din "Winter's Bone", s-a clasat pe pozitia a saptea, fiind pentru prima data prezenta in topul alcatuit de IMDb.

George Clooney, care a fost nominalizat recent la Globul de Aur si la premiile decernate de Sindicatul Actorilor Americani (SAG) pentru rolul din "The Descendants", se afla pe pozitia a opta.

Canadianul Ryan Gosling, starul din filmul de actiune "Drive", si actorul englez Christian Bale, care va putea fi vazut in urmatorul film din seria "Batman", in iulie 2012, ocupa pozitiile a noua, respectiv a zecea.

Pentru prima oara in ultimii patru ani, in topul IMDb nu se afla niciun actor din serial "Amurg/ Twilight", desi lungmetrajul "Breaking Dawn - Part 1", lansat in noiembrie 2011, este unul dintre filmele cu cele mai mari incasari din acest an. Kristen Stewart, care a ocupat locul al doilea in topul IMDb din 2010, s-a situat anul acesta abia pe 12. Colegul ei de platou si iubit in viata reala, Robert Pattinson, care a ocupat prima pozitie in acest top in 2009 si locul al treilea in 2010, a coborat in 2011 pe locul 26.

Keith Simanton, editorul-sef al site-ului IMDb, considera ca victoria din acest an a actritei Natalie Portman s-a datorat rolului ei din filmul Black Swan, care i-a adus premiul Oscar, dar si evolutiilor ei din alte trei filme: "No Strings Attached", "Your Highness" si "Thor". In plus, Portman a aparut cu regularitate in tabloide pe parcursul anului 2011 si a nascut un baietel in luna iunie.

Articol exclusiv online

Sursa: www.mediafax.ro

Foto: Hepta

[22.12.2011]

Comentarii

Comenteaza tu!

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!