- citeste articol
- comentarii (0)
- tipareste
- recomanda
- voteaza articol (0)
O plimbare printre produsele de frumusete poate naste o multime de dileme si necunoscute. Ai de gand sa aprofundezi sau preferi sa risti sa ratezi ceva ce ti s-ar potrivi?
Creme si lotiuni
Cum banuiesc ca diferenta dintre ele e clara, trecem la identificarea catorva dintre acestea in functie de "destinatia" lor.
Emolienta sau hidratanta?
Despre primul termen, dictionarul de neologisme spune ca se refera la o substanta "care are proprietatea de a inmuia si a destinde tesuturile", ceea ce inseamna ca avem de-a face cu un produs care indeplineste functia de hidratare.
Non-comedogen
Cosmeticele pe care gasesti aceasta specificatie au in compozitie ingrediente care impiedica umplerea porilor cu praf si grasimi (deci formarea de puncte negre, cosuri sau acnee): uleiul de soia, de floarea soarelui, migdale, masline, simburi de piersica, germeni de griu sau jojoba.
Anti-acneic
Avem de-a face cu produse care normalizeaza secretia de sebum si pot cicatriza/regenera epiderma.
Tratamentele non-invazive
Este vorba despre acele creme care ajuta la intirzierea semnelor de imbatrinire a pielii. Termenul este, in general, asociat tratamentelor sau interventiilor estetice (terapia cu laser, ultrasunete sau microdermoabraziune).
Anti-age vs. Anti-rid
Specialistii afirma ca produsele anti-age constituie varianta "light" a cremelor anti-rid. Mai precis, primele previn imbatrinirea tenului, in vreme ce produsele anti-rid trateaza. In cremele anti-age vei gasi vitamine, antioxidanti si filtru UV, fiind binecunoscut faptul ca soarele este printre cei mai importanti factori ce imbatrinesc pielea. Produsele anti-rid contin substante calificate drept "tensioactive" (care umplu ridurile si stimuleaza intinderea pielii).
Hipoalergenic
Conform organizatiei americane Food and Drug Administration, cosmeticele in al caror mod de utilizare este prezenta aceasta specificatie sint "produse despre care cei din industria cosmetica pretind ca genereaza mai putine reactii alergice decit altele".
Dermatocosmetice sau dermocosmetice
Ambii termeni se refera la cosmeticele "rezervate" tenului sensibil sau cu probleme. Multe dintre acestea pot fi insa folosite si de catre persoanele fara probleme dermatologice, preventiv.
Difuzori de lumina
Multe creme de fata, iluminatoare, creioane contur sau fonduri de ten contin particule ce reflecta lumina, in scopul iluminarii tenului si reducerii vizibilitatii imperfectiunilor. Un truc folosit de make-up artisti pentru "camuflarea" ridurilor este trasarea unei linii fine in profunzimnea ridului cu un creion alb usor perlat.
Articol publicat in revista COSMOPOLITAN
Text: Ana-Maria Prunariu
Foto: Stockxpert
[17.01.2011]
Pagini:
- 1
- 2
Exista 0 comentarii la acest articol

YouTube
MySpace
Hi5
Facebook
Twitter
Comenteaza si tu!